fbpx

Invazie de reptile la Muzeul Aurel Lazar

piton de burmaCurioșii dar și cei care doresc să-și înfrângă fobiile sunt invitați să viziteze expoziția de animale și plante exotice de la Muzeul „Aurel Lazăr”.

 

06 Mai 2013

11:11

Mâine, 07 Mai 2013, se redeschid porțile Muzeului „Aurel Lazăr” (strada Aurel Lazăr, nr. 13) și implicit cele ale expoziției de șerpi, șopârle, arahnide, insecte, amfibieni și plante carnivore „Expo Exotica”, organizată de biologul băimărean Daniel Purcaru.

Programul de vizitare este următorul:

  • Marți, Joi, Sâmbătă: 10:00 – 15:00
  • Miercuri, Vineri, Duminică: 10:00 – 18:00

Prețul unui bilet este de 7 lei pentru adulți și 4 lei pentru copii. Concret puteți vedea Piton de Burma, Diavolul Spinos, Șarpe cu clopoței, Varan de Stepă, Scorpion cu clești roșii, Tarantulă mâncătoare de păsări, Gândacul fluierător din Madagascar, Tarantulă Braziliană cu genunchi albi,  Crabul Arlechin, Călugărița Africană, plante carnivore, iar lista poate continua.

Expoziția nu este doar un eveniment pentru Daniel Purcaru, care este și proprietarul animalelor, ci o pasiune, care prin multiplele ediții în diferite orașe s-a transformat într-un mod de viață:

Pasiunea pentru animele în general şi reptile în special a apărut undeva prin şcoala generală, dar nu ştiu spune exact anul. Din fericire, la terminarea liceului am fost angajat într-o exoziţie cu reptile cu care am călătorit prin ţară timp de şapte ani şi jumătate. Acolo am învăţat foarte multe despre aceste animale, cum se pot creşte în captivitate, cum trebuie construite terariile şi multe altele. A fost o excelentă „şcoală” în domeniul herpetologiei şi teraristicii. Următorul pas a fost să mă stabilesc în Baia Mare, unde am absolvit Facultatea de Biologie şi unde mi-am continuat studiile asupra herpetofaunei, în special reptilele şi amfibienii autohtoni. Între timp am început să colecţionez animale acasă. O mare parte din animalele care sunt prezente azi in expoziţie au stat iniţial la mine acasă, restul au stat la un prieten. La începutul acestui an m-am hotărât să deschid expoziţia şi împreună cu Gabriel Vele (colegul de expoziţie şi proprietar al multor animale din expoziţie) am construit terarii, am pus animalele la comun şi am reuşit să închegăm expoziţia care poate fi azi vizitată. Dacă eu am fost iniţiatorul şi creierul în faza iniţială a expoziţiei, Gabi duce acum aceeaşi responsabilitate ca şi mine în îngrijrea animalelor, construirea de terarii, decidem îmreună ce specii noi merită achiziţionate şi expuse, pentru că expoziţia este într-o continuă expansiune.

Îngrijirea animalelor devine din ce în ce mai simplă şi în acelaş timp mai complicată. Am reuşit să ne formăm o filieră de unde să achiziţionăm şoareci, şobolani şi alte animale care servesc drept hrană în expoziţia nostră, şi asta ne uşurează munca, dar a devenit şi greu pentru că expoziţia e din ce în ce mai mare, creşte volumul de muncă şi cheltuielile.

Am expus în Baia Mare, Satu Mare, Carei, Beiuş; acum în Oradea şi urmează probabil Tăşnad – în perioada verii, iar din toamnă ruta încă e nesigură. Vrem să expunem în Timişoara, Zalău, Cluj-Napoca şi… practic în orice oraş din ţară.

 

Expoziția vă stă spre vizitare până pe 09 Iunie 2013. Mai multe informații despre „Expo Exotica” găsiți AICI sau de ce nu, pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Expo Exotica

Ioana Mădălina Ștefănică

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *