fbpx

În weekend, Parcul Bălcescu va găzdui o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari

Frumusețea artei populare.

 

15 Iulie 2019

10:00

Între 19 – 21 Iulie 2019, Muzeul Ţării Crişurilor organizează, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor”, cea de-a XXVI-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România, care va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu (lângă Grădina Zoologică).

La manifestare au fost invitaţi peste 150 de meşteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării (Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana etc.), care vor oferi publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte create de aceştia: ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sticlă, turtă dulce, plăcinte, colac secuiesc, plante medicinale etc.

De asemenea, sunt invitaţi meşteri populari din Ungaria (turtă dulce, port popular, ceramică, podoabe, piese din metal etc.), Serbia (obiecte din lemn, machete de instalaţii tehnice), Camerun (măşti, podoabe etc.) și Republica Moldova – Basarabia (podoabe ţărăneşti, jucării din lemn, ceramică neagră).

Alături de meşterii populari vor fi prezenţi la Târg şi copiii de la Asociaţia „Micul beiuşean”, care sub îndrumarea profesoarei Ana Florea vor susţine diverse demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale româneşti.

Programul concertelor urmează să fie anunțat în aceste zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *