Reguli stricte pentru terasele aflate pe domeniul public
Proprietariilor de terase le sunt impuse reguli stricte.
04 Iunie 2014
12:40
Primăria Oradea îi informează pe toți acei agenți economici care își desfășoară activitatea în spațiile din oraș, inclusiv cei de pe strada Republicii, că au de respectat o serie de reguli:
- Amplasarea teraselor se va face pe baza autorizaţiei/acordului de amplasare emis de Primăria Municipiului Oradea
- Ocuparea domeniului public se va face numai după plata taxelor legale stabilite prin hotărârea consiliului local
- Obligativitatea respectării amplasamentului, a suprafeţei ocupate şi comercializarea doar a produselor autorizate
- Utilizarea mobilierului stradal autorizat şi întreţinerea corespunzătoare a acestuia
- Întreţinerea curăţeniei în zonele aferente desfăşurării activităţii comerciale
- Întreţinerea spaţiilor verzi din vecinătatea amplasamentului
- Respectarea orarului de funcţionare stabilit de primărie
- Respectarea obligaţiei privind eliberarea domeniului public în urma somaţiei scrise şi necontinuarea activităţii după ce s-a dispus sistarea acesteia
- Respectarea obligaţiilor asumate prin acordul de amplasare/contract de închiriere
- Respectarea obligației de a preda terenul liber de sarcini la terminarea activităților și/sau ca urmare a somației de eliberare a amplasamentului
Cei care nu respectă cerințele pot fi amendați cu sume între 500 – 2000 de lei. Mai mult, în unele cazuri pot fi revocate drepturile de funcționare respectiv de utilizare a spațiului. În perioada următoare, agenți ai Poliției Locale și ai Direcției de Sănătate Publică Bihor vor derula o serie de inspecții și verificări.
Foto: Oradea în Imagini
Ciprian Costa