Grupul Muzical „Reinhardt Reissner” a cucerit Oradea. FOTO
Un grup vesel de germani a încântat orădenii.
07 August 2014
22:07
În după amiaza acestei zile de 07 August 2014, de la orele 16:00, membrii Grupului Muzical „Reinhardt Reissner” au oferit Oradiei o paradă de muzică, ținute și dansuri germane.
Alaiul a pornit de pe bulevardul Magheru, a trecut prin Parcul Traian, pe strada Republicii și a ajuns la Primăria Oradea. Aici, invitații de peste hotare s-au oprit preț de câteva minute, au gustat din pălinca de Bihor, au vizitat Sala Mare a Primăriei – au intonat imnul României, iar mai apoi s-au întors pe corsoul urbei, la statuia poeților maghiari, unde au cântat și încântat publicul.
De aici, voia bună a fost dusă în Piața Ferdinand, pe strada Vasile Alecsandri, iar ultima oprire făcută a fost în Parcul 1 Decembrie.
Orchestra călătoare a pornit la drum ieri, 06 August 2014, iar astăzi, 07 August 2014, a făcut primul popas în orașul nostru dar și în stațiunea Băile Felix.
De la Oradea, artiștii germani se îndreaptă către Satu Mare, Mediaș, Sighișoara, Sibiu, Brașov, și, într-un final, se vor reîntoarce acasă prin Arad. Ultima zi de „petrecere” în România este 18 August a.c.
Grupul Muzical „Reinhardt Reissner” a venit în țara noastră la invitația Forumului Democrat German și numără peste 25 de ani de activitate, timp în care a răspuns numeroaselor invitații venite din multe țări europene, printre care și România.
Ioana Mădălina Ștefănică