fbpx

Consiliere gratuită și cursuri de formare profesională pentru femeile abuzate din Bihor

sursa foto: pixabay.com

sursa foto: pixabay.com

„START – o viață de calitate în siguranță”, oferă o mână de ajutor persoanelor abuzate.

 

03 Septembrie 2015

12:23

Un proiect care are în vizor combaterea violenței domestice va fi implementat, timp de un an, de către Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, aflat în subordinea Ministerului Muncii Familiei Protecție Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Un proiect menit să contribuie la dezvoltarea unor măsuri integrate cu abordare sistemică şi naţională de prevenire şi combatere a violenţei domestice şi a traficului de persoane din perspectiva egalității de șanse și de gen.

Până la sfârșitul anului, 100 de bihorence vor avea parte de ședințe de consiliere psihologică, cursuri de formare profesională și o susținere financiară. Toate acestea pentru a le face mai încrezătoare și pentru a le ajuta să treacă peste momentele de abuz cărora au fost supuse.

În cadrul proiectului, 25 de specialiști din cadrul DGASPC Bihor, Administrația Socială Comunitară Oradea, Primăria Ștei, Primăria Diosig, Primăria Popești, Penitenciarul Oradea, Fundația People to People, Fundația de Scleroză Multiplă, Fundația Filantropia și Centru Antidrog Oradea au participat la un forum de formare, având ca subiect violența domestică și traficul de persoane.

Tot în cadrul inițiativei se va implementa o linie telefonică gratuită non stop pentru victimele violenței domestice și se vor organiza campanii de conștientizare și combatere a acesteia.

Proiectul abordează o problemă curentă grava a societății românești în condițiile în care conform unor date ale Poliției Române pentru anul 2014 în România au fost înregistrate 30.367 de fapte penale prevăzute de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

 

Paul Oros

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *