fbpx

Dezvelire Memorial „Eva Heyman” în Parcul Bălcescu

sursa foto: collections.yadvashem.org

sursa foto: collections.yadvashem.org

Invitație la un moment solemn.

 

12 Octombrie 2015

16:19

Joia aceasta, 15 Octombrie 2015, în Parcul Bălcescu are loc dezvelirea memorialului „Eva Heyman”. O lucrare realizată de sculptorul Flor Kent, același care a mai realizat statui ale unor copii evrei (refugiați Kindertransport) în gări din Londra, Viena sau Praga.

Lucrarea este un omagiu adus copiilor deportați din Oradea în 1944, iar Eva Heyman a fost unul dintre ei, care a murit în lagărul de la Auschwitz. Unul care prin memoriile sale a impresionat inimi și a înlăcrimat ochi.

Dezvelierea monumentului este precedată, la orele 14:00, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” de prelegeri și de scoaterea la lumină a câtorva panouri dedicate Evei Heyman și evenimentelor istorice din 1944.

Statuia va fi amplasată chiar la intrarea în Parcul Bălcescu, la intersecția străzilor Armatei Române cu Sucevei.

Dacă vremea va fi favorabilă, manifestarea se va bucura și de acordurile fine ale violonistului Levi Nicolae.

Sculptorul Flor Kent va fi de asemenea prezent la eveniment, iar invitația de participare ne este lansată tututor de către reprezentanții Asociației Tikvah, care este profund recunoscătoare artistului pentru realizarea pro bono a mulajului, dar și tuturor celor care au sprijinit realizarea memorialului.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *