fbpx

Campanie inedită: Îmbrățișează un maghiar – Îmbrățișează un român

sursa foto: Facebook

sursa foto: Facebook

Se poate și altfel. Împreună!

 

19 Februarie 2015

20:10

Iată că unii români și unii maghiari s-au săturat de certurile între cele două nații. Trăim de atâția ani împreună și ar fi cazul, spun tinerii din ambele tabere, să ne înțelegem și să evităm conflictele.

Drept urmare, cum pe 10 Martie se celebrează „Ziua Libertății Secuilor”, moment în care multe scandaluri și proteste au loc, fiecare român, dar și fiecare maghiar, este rugat, ca în loc să se certe unul cu celălalt, să se îmbrățișeze în semn de prietenie și dorința de a conviețui civilizat și în armonie.

Mai jos, vă redăm integral textul publicat de inițiatorii acțiunii pe rețeaua de socializare Facebook:

Se apropie luna Martie. Cunoaștem cu toții ce se întâmplă: maghiarii ies la miting, bineînțeles că se întâmplă cumva, undeva să se găsească un naționalist maghiar să spună ceva ne-la locul lui, se nasc conflicte, discuții și breiching-niuz-uri pe la televiziuni, apoi urmează contra-marșurile naționaliștilor români, care la rândul lor generează resentimente în rândul comunității maghiare, continuând acest caroussel al urii. De douăzeci de ani România se dă în spectacol pe această temă, în loc să se promoveze munca în echipă și armonia interetnică.
De 10 Martie, vrem să dăm un exemplu de normalitate. Rugăm cât mai mulți Români să își facă poze îmbrățișând Maghiari, și vice-versa. Se poate și altfel. Împreună.

Campania a fost pornită, este la latitudinea voastră dacă și cui veți oferi îmbrățișări pe 10 Martie 2015.

 

Ciprian Costa

Comments
  1. unu din Ip.

    numai daca nu-mi sopteste la ureche Fő Utca, in loc de principala, sau szent lászló tér, in loc de Piata Unirii.si eventual daca nu se numeste unguru ala csomortányi istván.in rest n-am nicio treaba cu imbratisat unguri.

Leave a Reply to Dumitru Dsantuan Santauan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *