fbpx

Carnavalul Florilor – Oradea 2015. Program complet

caravana florilor carnavalul Carele alegorice se pregătesc să treacă frontiera!

 

18 August 2015

14:21

Vineri, 21 August 2015, în Oradea poposesc, pentru a zecea oară, carele alegorice din Debrecen.

Anul acesta, șase care vor bucura privirele orădenilor, dar și ale oaspeților care vor lua parte la eveniment.

Carul comun Oradea – Debrecen va fi împodobit cu pasărea Phoenix, emblema orașului Debrecen, o fereastră, leul și îngerul din stema Oradiei, respectiv macheta Cetății Oradea.

Punctul de pornire este bulevardul Dacia – de lângă blocurile Zig – Zig – iar locul de staționare este Parcul 1 Decembrie. După poposire, cu toții suntem invitați și la spectacolele ce vor avea loc pe scena amplasată în aer liber.

Carele vor porni de pe Dacia la ora 16:00, în alai, vor ajunge în parc la aproximativ 17:10 – 17:30, și vor staționa, în parc, până la 19:30, atunci când se vor reîntoarce în Debrecen. 

În acest an vom pregăti peste două sute de persoane, formații de dans popular și trupe pop, majorete și școli de dans de renume din Oradea și multe altele, care vor însoți carele alegorice pe traseul tradițional. 

a declarat Mircea Oaie, responsabilul Direcției de Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Oradea.

În parcul 1 Decembrie, copiii își pot face picturi pe față, iar toți doritorii se pot fotografia cu personajele de basm, arcașii, călăreții, trăsurile și ceilalți participanți la manifestare.

Numărul persoanelor care însoțesc carele depășește 200, așadar se anunță o fastuoasă „sărbătoare”, plină de muzică, dans și culoare.

Desfășurătorul este următorul:

Formare alai paradă – Carnavalul Florilor 2015:

Vineri – 21 august 2015, ora 15:00; pornire la ora 16:00 în formaţie completă de pe Bulevardul Dacia parcare taxiuri, zona blocurilor Zig – Zag pe traseul:

Bulevardul Dacia (blocurile Zig Zag) – Parcul Petofi – Bulevardul Magheru – Parcul 1 Decembrie (zona de statuie) – intrarea se va realiza vis a vis de Facultatea de Medicină

Componenţă alai paradă – Carnavalul Florilor 2015:

  • trăsură cu 2 cai
  • 4 călăreţi

Car alegoric nr. 1

  • 10 arcaşi din grupul „Lupii din Pustă” – clanul Ordaș și Solyom din Oradea și Aleșd în colaborare cu Asociația Județeană de Tir cu Arcul – coordonator Mircea Stroe
  • 5 personaje de basm care împart flori publicului participant de pe traseu
  • 7 mascote din grupul „Prietenii Veseliei” – Mickey şi Minnie Mouse, Minion, Olaf, Hello Kitty, Winnie de pluş, Bugs Bunny – care împart flori publicului de pe traseu

Car alegoric nr. 2

  • Ansamblul Folcloric „Crişul” Oradea – coordonator Ciontoş Cristian
  • Ansamblul Folcloric „Junii Bihorului” din Oradea – coordonator Larisa Chirtop (instructor Crișan Cristian)
  • Grupul Vocal „Florile Bihorului” din Oradea – coordonator Gal Anamaria

Car alegoric nr. 3

  • Formaţia de dans popular maghiar „Gorboc” din Mişca
  • Formaţia de dans popular maghiar „Csillagocska” din Oradea

Car alegoric nr. 4

  • Trupa de majorete „Mystique” Oradea – coordonator Varga Friderika
  • Camion muzică boxe
  • Trupa de majorete „Koral” de la Şcoala Generală nr. 11 Oradea

Car alegoric nr. 5

  • Clubul de dans „Exclusive” din Oradea – coordonator Florin Culda 
  • Camion muzică boxe 
  • Clubul de dans „Unique Dance Studio” – coordonator Simon Noemi 
  • Formaţia de gimnastică acrobatică „Sunshine” Oradea – coordonator Szabo Timea

Car alegoric nr. 6

  • Trupa de dans „Replay Dance” – coordonator Căvăjdan Mihai
  • Clubul de dans „Quasar” din Oradea – coordonator Velcu Radu

Atenție: este interzisă atingerea carelor sau distrugerea ornamentelor realizate pe care.

Notă: de la 17:30 are loc un spectacol de muzică, gimnastică și dans. Detalii AICI.

Ioana Mădălina Ștefănică

No Responses

Leave a Reply to AlinaGadoiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *