fbpx

De azi, hingherii ies la ridicarea mașinilor parcate ori staționate neregulamentar!

Fiți cu băgare de grijă, s-ar putea să aveți surprize fără ca Moș Crăciun să fie prezent! 

 

01 Februarie 2017

08:17

Foarte important de știut, de către șoferi și nu numai, e faptul că începând de azi, 01 Februarie 2017, autoturismele parcate ori staționate neregulamentar vor putea fi ridicate de „hingherii de mașini”.

În cursul zilei de Luni, 30 Ianuarie 2017, s-a semnat un protocol de colaborare între Primăria Oradea și Poliția Municipiului Oradea, respectiv între Primăria Oradea și Poliția Locală Oradea. 

La baza acestuia stă Hotărârea de Guvern nr. 965/2016, care a reglementat cadrul legal de ridicare a autovehiculelor. Această măsură a fost suspendată în anul 2015 prin Decizia nr. 9/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea unui recurs în interesul legii și se referea la măsura ridicării vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe carosabil, Înalta Curte statuând că

procedura de aplicare a măsurii tehnico – administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Noul act normativ permite autorității locale ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe drumurile publice. Măsura va putea fi dispusă de un polițist rutier ori de polițistul local în următoarele situații:

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară
  • în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării
  • pe drumurile publice cu o lățime mai mică de șase metri
  • în dreptul căilor de acces ce deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice
  • în pante și în rampe
  • în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă” (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) ori indicatorul cu semnificația „Zonă de staționare cu durată limitată” (peste durata stabilită)

Vehiculele ridicate vor fi depozitate pe strada Academiei, în spatele bazei Voința, unde li se va asigura paza.

Șoferul va putea să-și recupereze mașina numai după ce va plăti contravaloarea ridicării, transportării și depozitării acesteia și va trebui să dovedească fie că este fie proprietarul mașinii, fie că o deține în mod legal.

Tariful perceput pentru ridicarea, transportul și depozitarea mașinii parcate nelegal este de 300 de lei, implicit plata custodiei de 2 lei/oră în primele 48 de ore, iar dacă șoferul se întoarce la mașină în timp util si operațiunea de ridicare nu se finalizează, acesta va achita 150 de lei. La acestea se adaugă sancțiunea amenzii de 4 puncte petru staționare interzisă (1 punct echivalând cu 10% din salariul minim pe economie), și încă 3 puncte penalizare.

 

Diana Maria Danciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *