fbpx

Donează, reciclează hainele. Învață să faci binele

sursa: vox.com

Pentru unii o corvoadă, pentru alții o bucurie. Învață să faci binele.

 

20 Noiembrie 2020

09:13

În zilele de azi, cu toții avem așa zisa problemă a hainelor în plus. Ba nu ne mai sunt bune, ba au ieșit din trend, unele pur și simplu nu le-ai mai purtat de secole.

Putem spune că sunt o problemă recurentă în multe case. Dar să știi că, acele ținute și piese vestimentare pe care tu nu le mai consideri folositoare, pentru unele persoane pot reprezenta o mană cerească.

De aceea venim noi în „sprijinul” tău. Dorim să îți arătăm încă o modalitate de a face binele prin a strânge hainele pe care nu le mai porți și a le dona.

Întâi de toate, sortează-le să nu fie rupte, pătate în așa fel încât să nu mai poată fi purtate. Apoi, te rugăm să le speli. Să ajungă curate la noul proprietar. Pasul trei îl constituie aranjarea lor în pungi/saci/cutii, iar ultima etapă e ducerea lor în containerele Asociației Filantropia.

Bunurile oferite de tine vor ajunge în casele în care este cu adevărat nevoie de ele. Dacă alegi să le arunci la tomberon, ori să le dai cuiva care nu le știe aprecia, ai șanse să le găsești la vânzare în Piața Ocska. Experiența ne-a învățat și acest lucru.

Asociația Filantropia are 40 de puncte de colectare, poate chiar aproape de tine. Le regăsești AICI. Iar dacă te gândești la spălarea hainelor, ultima recomandare pe care vi-o facem e Spălătoria 9. E prima spălătorie self-service din Oradea, de genul celor pe care le-ați văzut în filmele americane în care băgai moneda și spălai hainele.

Diferența e că în Spălătoria 9 plata se face cu bancnote de 5 și 10 lei. Au mașini de spălat de 10 și 14 kilograme, avantajul e că plătești pentru mașină și nu pentru fiecare bucată de haină spălată. De asemenea, au și uscătoare mari, de 16 kilograme, în care puteți băga mai toate hainele spălate.

Vă recomandăm Spălătoria 9 pentru că o folosim, nu este reclamă mascată. Este un serviciu util, deloc scump, pe care puteți să îl folosiți în Ioșia, lângă Lidl, și în Nufărul în cartierul Prima. Dar mai multe puteți citi AICI. Inclusiv program și prețuri.

A început și postul Crăciunului. Se zice că acum e perioada în care învățăm să fim mai buni. Noi credem că e sănătos să învățăm zilnic bunătatea, în variate și multiple forme. Poate donarea de haine e una dintre ele. Poate. Fiecare e liber să își găsească propria formă de manifestare a bunătății.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

P.S.: nici cu Asociația Filantropia nu avem nicio relație, acesta nu e un articol plătit. Am fost și noi în situația deținerii hainelor nedorite, iar containerele lor au fost de ajutor după ce experimentasem donarea hainelor și descoperirea lor la tomberon/Ocska Piac.