fbpx

FC Bihor a invins CSM Ramnicu Valcea

fc bihor fc hunedoaraDupă ce a fost învinsă de Luceafărul Felix, FC Bihor și-a luat revanșa și a câștigat partida cu CSM Râmnicu Vâlcea.

 

21 Aprilie 2013

17:29

În ultimul joc al etapei a XXII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal, formația orădeană FC Bihor s-a impus duminică cu scorul de 1-0, pe teren propriu, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, în fața echipei CSM Rm. Vâlcea și a egalat în clasament formația Damila Măciuca, situată pe locul IV.

Pe un timp destul de călduros, cele două echipe nu și-au creat prea multe ocazii în prima repriză, chiar dacă FC Bihor a controlat jocul, drumul spre poartă fiind destul de anevoios în acest prim mitan.

Prima acțiune mai periculoasă s-a consemnat în minutul 20, când portarul oaspeților, Pascal, a respins în faţă o centrare din stânga a lui Vasilache, Vădrariu a recuperat şi a tras peste vinclul din dreapta.

În replică, în minutul 25, Surugiu a tras puternic, Popescu a respins în lateral, Nkongue a obţinut un corner, dar faza fixă a rămas fără rezultat.

FC Bihor a revenit în atac și în minutul 29, Vasilache a scăpat în flancul drept, a centrat în faţa porţii, dar doi coechipieri ai săi au trecut prin spatele balonului, Sorian a recuperat în partea stângă, dar centrarea sa a fost respinsă.

La poarta cealaltă, în minutul 32, oaspeții au obținut o lovitură de colț. Pârvu a primit, a tras spre poartă, dar Popescu a respins în corner şi cu ajutorul barei. Al doilea corner a rămas fără rezultat.

În  minutul 44, Bud a ajuns înaintea lui Pascal şi a trimis lobat peste portar de la 16 metri, însă mingea a trecut pe lângă bară.

După pauză, FC Bihor a început în trombă repriza a doua și chiar în primul minut de la reluare, Bud a centrat din dreapta, mingea a fost deviată de un vâlcean şi a ajuns la colţul lung, acolo unde Mărkuş a pus piciorul la 4 metri şi a trimis pe lângă poartă.

În minutul 51, gazdele anunță golul și Bud a deviat cu capul în careu pentru Mărkuş, numai că Neagoe a respins din faţa atacantului. Peste doar patru minute însă, în minutul 54, Nkongue a făcut henţ în propriul careu după o minge centrată dintr-o lovitură liberă. Atacantul vâlcenilor a văzut cartonaşul galben, iar arbitrul Flavius Roșu a dictat penalti pentru FC Bihor. A executat foarte bine Cristian Bud, care a deschis scorul.

După gol, oaspeții au ieșit ceva mai mul la joc și în minutul 65, Mădălin Popa a respins de pe linia porţii reluarea din foarfecă a unui vâlcean. Apoi, în minutul 69, Neagoe a pasat pe culoar, Ţoca şi Tânc s-au încurcat reciproc, Nkongue a preluat şi a tras de la 14 metri milimetric pe lângă bara colţului lung.

În replică, în minutul 78, Plecanciuc a respins în corner din faţa lui Bud, la colţul lung, după ce Pascal sărise pe sub minge la un corner bătut din dreapta. În minutul 85, Neagoe, de la vâlceni, a luat cartonaș galben pentru proteste şi fiind al doilea a fost eliminat.

Având un om în plus pe final, FC Bihor s-a dezlănțuit și a fost foarte aproape și de golul doi, numai că în minutul 90+1, portarul Pascal a respins în lateral şutul lui Bud, iar în minutul 90+4, Stoica a respins de pe linia porții şutul lui Bud după un contraatac purtat de Ţoca şi finalizat cu mai multe încercări ale lui Vădrariu, Bud şi Vasilache de a-l învinge pe Pascal.

Partida s-a încheiat astfel cu victoria la limită a gazdelor, care prin acest succes se mențin aproape de plutonul fruntaș al clasamentului.

Sunt mulțumit că am câștigat. Consider că în prima repriză am prestat un joc bun spre foarte bun, din păcate, n-am reușit să valorificăm mingile care le-am dus în gura porții. În repriza a doua am început bine, o ocazie mare a lui Mărkuș și un penalti marcat, după care, sigur, a fost o retragere, nu neapărat dirijată sau intenționată, dar instinctul de conservare al rezultatului a făcut ca băieții să facă puțin pasul înapoi. Am întâlnit o echipă foarte bine organizată, o echipă cu jucători buni în componență, cu un atacant, Nkongue, care poate să pună probleme oricărei apărări. Au jucat foarte mult cu mingi luni în spatele nostru, au și ratat o ocazie mare, dar venită pe greșeala noastră. Una peste alta, am dublat numărul de puncte făcut în turul campionatului și cu o victorie la Pitești, coroborată cu o victorie în fața formației din Tg. Mureș, putem trage o linie și putem spune pe ce drum o luăm în continuare

a declarat, după joc, antrenorul echipei FC Bihor Marian Pană.

Felicit jucătorii pentru efortul depus. Ne-am dorit foarte mult să obținem un rezultat bun, să continuăm seria rezultatelor pozitive, din păcate nu am reușit. Un meci decis dintr-o lovitură de la 11 metri. Aceasta e, mergem înainte și poate dacă am fi fost mai atenți la finalizare în anumite momente, pentru că am avut și noi șansele noastre, putem să plecăm cu un rezultat pozitiv

a afirmat, la rândul său, tehnicianul vâlcenilor, Alexandru Pelici.

Echipa folosită de FC Bihor în acest meci a fost: Popescu – Fl. Pop, Tânc, Ţoca, Vădrariu – Vasilache, Fl. Lazăr (ctp), Selagea (min. 46 M. Popa), Sorian (min. 90+3 Ov. Popa) – Cr. Bud și Mărkuş (min. 81 Bic). Antrenor: Marian Pană

De partea cealaltă, pentru CSM Rm. Vâlcea au evoluat: Pascal – Tomozei, Plecanciuc, Apostol, Lungu (min. 46 Vătăjelu) –  Szabo, Fl. Pârvu (cpt., min. 80 Gogoșoiu), Neagoe, Surugiu (min. 67 Oct. Vasile) – Ad. Stoica și Nkongue. Antrenor: Alexandru Pelici.

Orădenii nu s-au putut baza în această confruntare pe Florean, suspendat, și Tîrnăcop, accidentat.

Partida a fost condus de la centru de Flavius Alin Roşu (Timişoara), ajutat de la cele două tuşe de asistenții Raul Constantin Ghiciulescu şi de Călin Cimponeriu (ambii din Lugoj).

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *