fbpx

Festivalul Național de Folk Oradea, cu Victor Socaciu și Ducu Bertzi. Program 2017

festival, eveniment, oradea

sursa: artsfon.com

Alte trei zile de activități în Cetate.

 

26 Iunie 2017

09:45

Evenimente peste evenimente în Cetatea Oradea. În vara 2017, punctul de atracție turistică a prins viață grație multelor spectacole și festivaluri care s-au ținut aici.

Voia bună continuă prin Festivalul Internațional de Folk. Aflat la prima ediție, manifestarea ne invită pe fiecare la trei zile de muzică bună în aer liber, în perioada 30 Iunie – 02 Iulie 2017.

Organizatorii ne promit concursuri de caricatură, lansări de carte, dar și activități pentru copii. Programul actualizat este următorul:

30 Iunie 2017

  • 16:00 – 19:00  Ateliere de creație pentru copii (în grota roșie, cu Asociația Manus Pulchrae); Ateliere meșteșugărești (pe aleea breslelor, cu Casa Meșteșugărească Oradea)
  • 17:00 – 20:00 – Asteroid Day (în Corpul I, organizată de Astroclub Meridian 0)
  • 18:00 – 20:00 – Expoziție de basoreliefuri (cu Asociația Noua Acropolă)
  • 18:00 – Cafenea artistică în Casa Vinului din Cetate (întâlnire a publicului cu artiștii din festival – intrarea liberă)
  • 19:00 – spectacol în amfiteatru

–    Alexandrina şi Florian Chelu

–    Nicolae Moranciu

–    Raul Bochiş

–    Magda Puskas

01 Iulie 2017

  • 16:00 – 19:00 – Ateliere de creație pentru copii; Ateliere meșteșugărești
  • 18:00 – 20:00 – Asteroid Day (în Corpul I)
  • 18:00 – 22:00 – Expoziție de basoreliefuri
  • 18:00 – Lansări de carte având ca invitați artiștii Ducu Bertzi, Mircea Bodolan și Vali Șerban (în Casa Vinului din Cetate):

–   Istoria unui vis. O poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra – autor Vali Șerban, Alba Iulia

–   Stele în căușul palmei – autor Mihaela Dindelegan, Oradea

   Sonetele muntelui Athos – autor Pașcu Balaci, Oradea

–   Flori de tei – autor Eugenia Ponta Pete, Arad  

  • 19:00 – spectacol în amfiteatru

–   Alexa Bercea şi Antonia Ganea, clasa prof. Dana Oprescu

–   Traian Cosma

–   Adina Hodişan

–   Vali Şerban

–   Ducu Bertzi

02 Iulie 2017

  • 16:00 – 19:00 – Ateliere de creație pentru copii; Ateliere meșteșugărești
  • 18:00 – 20:00 – Asteroid Day (în Corpul I)
  • 18:00 – 22:00 – Atelier de pictură și expoziție de basoreliefuri
  • 18:00 – Concurs de caricaturi, coordonat de Viorel Chiricuță
  • 18:00 – Cafenea artistică (întâlnirea publicului cu artiștii din festival – intrarea liberă)
  • 19:00 – spectacol în amfiteatru

–   Sergiu Nica

–   Raul Silaghi

–   Florian Chelu şi Gato Istvan

–   Liliana Ioniţă Budău

–   Călin Pop

–   Mircea Bodolan

–   Victor Socaciu

Intrarea este liberă, așadar nu aveți niciun motiv ca să nu vă bucurați de concertele de muzică folk.

Notă: programul a fost completat cu detaliile referitoare la activitățile din fiecare oră.

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *