fbpx

Interviu special de Crăciun cu Preasfințitul Virgil Bercea

Virgil Bercea episcopUn cadou deosebit pentru prietenii Evenimente Oradea. 

 

25 Decembrie 2015

12:30

În fiecare an, de Crăciun, am încercat să vă pregătim un dar special. Anul trecut am realizat un frumos colind video împreună cu dirijorul Antonia Nica și Corul „Fiat Lux”.

Anul acesta ne-am gândit să mergem tot pe latura spirituală și să îl avem alături pe Preasfințitul Episcop Greco Catolic de Oradea Virgil Bercea.

Un om extraordinar, simplu, foarte cald, calm și primitor. Totul a decurs lin, inclusiv simplitatea cu care s-a aranjat organizarea interviului.

Părintele, nouă așa ne place să îi spunem, a acceptat de îndată interviul, deși veți vedea că este aparte, cu întrebări care, poate, nu cu multă ușurință pot fi adresate unui înalt conducător al Bisericii.

Cuvintele sunt de prisos, citiți interviul și trăiți bucuria de a cunoaște un om atât de special precum Preasfințitul Virgil Bercea.

Care este prima amintire care vă vine în minte atunci când vă gândiți la Crăciun?

Prima amintire e zăpada din curte și, în același timp, venirea Moșului, iar Moșul la noi era nașa. Dar eu nu am știut treaba asta.

Ce vârstă aveați atunci, aproximativ?

Eram mic, patru – cinci ani probabil, și îmi aduc aminte că eram la țară, vă dați seama că nu era îmbrăcat ca și acum. Cred că își punea un cojoc invers, care era cu lâna pe dinafară, și ceva. Îmi aduc aminte cum stam în brațele mamei, lângă sobă, și când am văzut că intră Moșul „ha!” (râde). Era zăpadă foarte mare, tata făcea cărarea. Ne aducea lucruri foarte simple, nu mai rețin ce mi-a adus, dar știu că m-a întrebat dacă știu ceva să îi spun, o poezie sau o rugăciune. Cred că i-am spus o rugăciune, Îngerașul. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat, soba încă mai există în casă și de fiecare dată când o văd, acolo mă duc cu gândul, la venirea Moșului, cum mă ținea mama în brațe și cât eram de impresionat de Moșul care a venit (râde).

Și Moșul cine era?

După aceea am aflat, în timp, când am crescut, mi-a spus sora mea „Tu știi că Moșul e nănașa?!” (râde).

Crăciunul este o sărbătoare care pentru copii, din toate timpurile, a însemnat bucuria. Și îl așteptam cu o nerăbdare extraordinară. Mama gătea de toate. Îmi aduc aminte cum punea cornulețele într-un coș, prăjiturile în cămară. Era un adevărat ritual.

Oare pentru copiii din ziua de azi Moșul s-a schimbat foarte mult?

Îi văd pe copiii care vin la noi, aici, la Catedrală, sau la Centrul Maria Rosa, câțiva din cei mici erau atât de impresionați, cu niște ochi mari se uitau la Moșul, exact așa cum cred că m-am uitat și eu atunci, prima dată, când a intrat Moșul în casa noastră. I-am văzut cu tremurau de bucurie, de fericire, de spaimă, de toate, așa ca un amestec.

Pentru copiii mici, care îl văd pentru prima dată, nu s-a schimbat, cred că emoțiile sunt și rămân pentru fiecare dintre noi. Apoi, odată cu trecerea anilor, reevaluăm și înțelegem totul dintr-o altă dimensiune.

Ce ne facem cu generația adultă, care și-a schimbat valorile. Există o generație adultă pentru care Sfântul Crăciun mai înseamnă ceva, și o altă generație pentru care Crăciunul e mai mult consumism, de pauză de la muncă și de mers într-un concediu. De ce e atât de mare discrepanța?

Eu nu îi judec, deloc, ci doar îi înțeleg. Cred că și unii și alții încearcă să găsească în Crăciun aceeași bucurie.

Dar în forme diferite?

Da, în forme diferite. Fiecare dintre noi avem nevoie de acest moment de bucurie. Nu se poate altfel. Ființa umană așa este construită, caută binele, caută bucuria, caută fericirea.  Sunt perioade lungi în care încercăm să dăm totul, apoi vin altele în care omul se poate destinde, să realizeze că dincolo de muncă e împlinirea.

Persoanele în vârstă încă mai sunt legate de ceea ce fusese înainte Crăciunul și realizează valoarea Crăciunului în ceea ce este ea însăși, nu așteaptă atât de multe cadouri. Dar toată lumea se pregătește pentru Crăciun.

Inclusiv cadoul când dorim să îl oferim celuilalt are o funcție extraordinară. În acel cadou se găsește o parte din ce ai tu mai bun, din sufletul tău. Iar dacă celălalt îl primește așa cum tu l-ai oferit, te primește pe tine însuți, el devine mai bogat. În momentul în care l-a primit, îți umple sufletul de bucurie și este un schimb reciproc de daruri. Darul este, dacă îl înțelegem foarte profund, este și Spiritul Sfânt, și are funcția de acest cadou, pe care Tatăl îl dăruiește Fiului, Fiul îl dăruiește Tatăului, și împreună îl dăruiesc nouă.

De exemplu, dacă un soț dăruiește soției o floare, în acea floare pune inima și viața și sufletul său, e o încărcătură spirituală extraordinară pe care soția o primește. Primind acea floare, îl primește pe el însuși, iar bucuria pe care ea o trăiește și pe care nu o poate ține doar pentru ea, această bucurie dăruindu-o soțului îl umple pe el.

Și dacă nu avem bucuria de a dărui, ce mai rămâne, forma materială?

Da, forma materială, dar și atunci materia are valoare.

Apoi mai e cealaltă latură a consumismului. Aici e un pic, poate, greșit, deoarece tot cu o gură mâncăm nu cu șaptesprezece. Mâncând prea mult ne facem rău nouă înșine, fiind o idee mai cumpătați, am putea economisi și oferi și celor mai săraci din ceea ce avem noi. Păcat că nu se pune accentul și pe a dărui nici prea mult, ci echilibrat. Esențial e să fim darnici în tot timpul anului. Dar o dărnicie echilibrată, constantă.

De ce avem tendința de a fi buni și darnici doar în marile sărbători, de ce nu facem daruri și de Buna Vestire, de exemplu?

Sunt forme arhetipale, care se creează în noi, în subconștientul colectiv, care este mai puternic decât noi. Acest subconștient colectiv se trezește în aceste momente importante și ne determină pe fiecare să facem bine acum. După aceea reintrăm în munca și cotidianul firesc.

S-ar putea schimba acest subconștient colectiv?

Da, dar se schimbă mai greu, cu foarte multă educație, într-un timp mai mare și pe parcursul mai multor generații.

Și totul pornește de la mine, de la tine, de la individ. Vorbim despre individul care trebuie să fie dornic să se schimbe prin educație, și prin celelalte, și care reușește să influențeze societatea. El poate deveni un lider care modelează subconștientul colectiv.

Iar astăzi, mai ales la noi în țară, cred că realizați cât de multă sărăcie există.

Permiteți-mi să vă întreb, ce fel de sărăcie?

Uff! De toate tipurile, și spirituală, și intelectuală, și materială!

E sărăcie sau e foame, Părinte?

Și, și! Vedeți voi, cel mai bine vedem lucrurile care se întâmplă în familia noastră. Și sunt familii nevoiașe din toate punctele de vedere, și spiritual, și uman. De aici pornește latura cealaltă, unui om sărac cu duhul niciodată nu îi vei putea cere foarte multe. El va reuși să facă anumite lucruri bune dacă are pe cineva care să îl coordoneze.

Care este o primă cauză a sărăciei?

În primul rând este sărăcia modelelor, apoi sărăcia în a-ți asuma anumite responsabilități, tu însuți, acolo unde ești. Poți fi măturător de stradă, dar dacă tu mături bine strada, iar după tine rămâne curat, ești un exemplu, un model. Și așa putem vorbi de toate categoriile profesionale. Este o sărăcie înspăimântătoare, care te afectează personal, pentru că nu ți-ai făcut treaba bine, nu ești plătit suficient, nu, nu, nu. Nu ești mulțumit în familie, în societatea, în orașul în care trăiești.

Și din această nemulțumire, individul tinde să fugă, și pleacă. Din familii, din oraș, din țară. Dar uită un lucru: că oriunde va merge tot cu el va rămâne și tot cu el trebuie să înceapă. Aici este sărăcia mare.

Este sărăcia internă?!

Da! Și este înspăimântătoare.

Trăim vremurile în care avem tot mai mulți orfani cu părinți în viață. De ce avem atât de mulți tineri care formează familii iar mai apoi se despart?

Aici sunt trei lucruri: educația și de la educație pleacă egoismul, și apoi contextul social. Astăzi contextul social nu este favorabil unei vieți de familie echilibrate și în armonie.

De ce?

Pentru că revoluția sexuală ne-a condus către acest lucru. Este foarte importantă viața intimă pentru un cuplu, dar nu este fundamentul căsniciei, ci este iubirea. Iar iubirea dacă este cultivată, se transformă, evoluează.

Zilele trecute am auzit o expresie care mi-a plăcut „În viața de cuplu se trăiește un cocktail de bucurie, și de neîmplinire, de tristețe și de încercare, de momente extraordinare și de cădere.” Dar dacă se formează un cocktail bun, se poate trăi armonios împreună, iar la 70 de ani să se țină de mână. Iar acei oameni care azi încă se mai țin de mână la bătrânețe nu au dus o viață perfectă, doar de bucurii.

Această revoluție sexuală permite tinerilor să trăiască aceste împliniri sexuale. Sunt anumite teorii care sunt contraproductive pentru umanitate pe termen lung.

Celelalte laturi, egoismul.

De unde și de ce?

Devenim tot mai egoiști într-o lume care este pe de o parte tot mai educată și pe de alta tot mai puțin educată, omul merge către poli diverși. Fiecare dorește ca el să trăiască cu cât mai multă intensitate viața. Eu, eu contez. Și de aici ruptura.

Iar cea mai mare dramă nu este neaparat pentru adulți, ci pentru copiii din acea familie care se rupe. Copilul are nevoie de două figuri, una feminină și una masculină. Dacă reușim să ne cizelăm pe noi, și să îl vedem pe celălalt ca și dar, pentru mine, din partea Domnului, lucrurile se pot schimba.

Mai există și situația în care un cuplu ajunge foarte bine să se cunoască, atât de bine încât chiar și după șase luni de conviețuire ajung să se completeze sau să știe ce urmează după o grimasă. Și ajung să nu se mai suporte, pentru că nu i-a legat nimic sufletește, ci doar sexul. Și nu este suficient.

Dar inclusiv sexul nu este doar materie, ci este mult mai profund, este divin, trece dincolo de trup, deoarece Dumnezeu l-a sădit în om. Dacă sexul este ca și o spălare pe dinți, ne-am folosit unul pe celălalt și gata, atunci nu leagă. Dar dacă sexul, latura intimă, este privit ca o împlinire și o concluzie a unei iubiri care crește, se maturizează și se dezvoltă, atunci și acesta este un dar extraordinar, care vine să aducă bucurie și împlinire celor doi.

Tot ce se propagă prin această revoluție sexuală nu știu dacă este respectul față de tine însuți, care apoi să se dezvolte în respectul față de celălalt. Nu ai cum să îl respecți pe celălalt dacă pe tine nu te respecți. Pentru că nu există măsura, iar măsura trebuie să fie în tine.

Și dacă s-a ajuns și avem și pruncii, dar înainte de a avea pruncii, și dacă îl respect pe celălalt, și dacă îmi respect partenerul pentru ceea ce e, mă respect mine însumi nemergând și umblând din floare în floare, îl respect și pe celălalt, dar înțeleg valoarea și celorlalte flori și le respect și pe ele, și să știu că cea mai grozavă floare este soția mea.

 Iar copiii care au părinții divorțați rămân marcați pentru toată viața. Iar numărul cuplurilor care divorțează crește tot mai mult.

Dumneavoastră cine v-au inspirat valorile?

Eu, din mila Domnului, i-am avut pe tata și mama, doi țărani simpli. Mama, chiar dacă era țărancă, era o femeie foarte inteligentă care citea, a citit enorm de mult, și ne-a ținut acasă și ne-a crescut frumos, pe mine și pe sora mea.

Apoi, la fel am avut, din mila Domnului, în familie pe Preasfințitul Todea, fusese la pușcărie. A fost un model extraordinar pentru mine. Dacă părinții mi-au dat valori elementare, de bază, dumnealui prin puterea exemplului personal m-a inspirat. Era extraordinar, în primul rând era drept ca o lumânare, la propriu și la figurat. Spiritual, uman, era ca un brad, brazii se frâng dar nu se îndoaie.

La rândul nostru trebuie să fim modele. Părinților le spun „Fiți modele pentru copiii voștri”. Băiatul se uită la ce face tata și fetița la ce face mama.

Inclusiv la școală am avut profesori drept modele, din timpul liceului, al facultății.

Eu am terminat Facultatea de Agronomie, acolo era părintele Eugen, era un sfânt, așa mergea pe stradă. Făcuse câțiva ani de pușcărie… un om extraordinar.

Că tot am ajuns să vorbim de școală, când ați fost mic ați visat să ajungeți ceva?

Eram la țară, nu știam de așa ceva. Primele clase le-am făcut la Habic și acolo am învățat bine, iar apoi diferența a fost foarte mare când m-am dus la Reghin la liceu.

Ce specializare ați urmat în liceu?

Am urmat latura reală, am mers pe studiul matematicii. Apoi m-am dus la Agronomie deoarece doi băieți din sat, în fața casei mele, vorbeau cât de frumoasă e Agronomia, și așa m-am dus la Agronomie (râde).

În același timp, când eram mic, clasa a VII – VIII-a, lumea zicea „Dacă ar fi alte vremuri, Virgil popă s-ar face”. Nimeni până atunci nu mi-a zis să mă fac popă. Dar lumea așa zicea. Am fost un copil cuminte.

Și la Agronomie fiind, am întâlnit un grup de băieți și fete preocupați de aceste lucruri. Acolo clandestin am început să studiez teologia, iar viața de student e frumoasă, pentru că ai timp să înveți, ai timp să faci. Aveam timp de operă, teatru, aveam prieteni, era foarte frumos. Ești tânăr și ai o energie imensă.

Care a fost pasul spre latura spirituală?

Este adevărat că din liceu am ținut legătura cu PS Todea, iar când am dat la facultate am intrat din prima. Dar când a trebuit să merg în armată, îmi aduc aminte că a venit special pentru mine, mă pregăteam de armată la Habic. E mare lucru când un tânăr vede într-o persoană adultă că are încredere în el. Pe acel om nu mai poți să îl mai înșeli. Atunci mi-a făcut cunoștință cu mai multe călugărițe clandestine, și când ieșeam două – trei ore mergeam și până la ele, și am reușit să adun și de acolo niște valori. Și toate lucrurile acestea creează o masă critică în tine, fără să îți dai seama.

După ce am terminat primul an de facultate, am venit până acasă, iar PS m-a chemat la liturghie, iar acolo dumnealui a sfințit un preot clandestin și atât de tare m-a impresionat, și în mine era deja sămânța, încât am zis „cred că acesta drumul și pentru mine”. Și acela a fost momentul în care s-a înfiripat în mod concret.

Vă mai aduceți aminte ce vârstă aveați?

Cred că eram la 20 – 21 de ani.

Atunci am luat o decizie în sufletul meu, fără să vorbesc cu nimeni, că voi urma acest drum.

Și chiar dacă nu am format o familie, am fost o persoană sinceră și mi-am respectat colegele, le-am respectat pe fete. Am încercat să mă comport normal.

Le spus foarte des seminariștilor „Măi, comportați-vă cu fetele care acum sunt în viața voastră în așa manieră ca atunci când vă veți întâlni, peste ani, pe stradă cu ele, să nu vă fie rușine și să nu  fiți nevoiți să treceți pe celălalt trotuar, ci să vă întâlniți bucuroși, să vă priviți în ochi.”

Am încercat să văd dacă funcționează, în anul întâi de facultate, să îmi fac o prietenă. Dar nu a fost pentru mine. Însă am rămas prieteni, o prietenie frumoasă, care îți dă bucurie în suflet, care te face să crești și tu și ea, și pot să privesc în ochi fără a avea acel „of”.

Fiecare dintre noi simțim, inclusiv acel moment când spunem „da, lângă omul acest pot să realizez ceva în viață. Sau merg pe un drum al singurătății, cu Domnul.”

Ce sunt momentele acelea în care suntem pierduți, nu știm ce să facem și ne întrebăm „Unde ești Doamne?”

Sunt momente de încercare. Cu toții trece prin ele. Dacă în aceste momente reușim să fim tari în rugăciune, trecem peste ele cu Domnul. Și aici joacă un rol important prietenia între două persoane, care sunt acolo dar fără un interes. Dar și prietenia între tine și Domnul, și chiar dacă tu Îl întrebi și nu îți răspunde, sunt mari momente de încercare.

Iar dacă ai și responsabilități și ceri, și ai impresia că ceea ce tu dorești aceea este voia Domnului, dar poate nu aceea este voia Lui.

Oare de ce oamenii se roagă mai mult sau mai puțin. Tinerii sunt reticenți la rugăciune și partea spirituală.

Pentru că tot ceea ce este riguros, tânărul de azi, care trăiește într-o lume foarte fluidă, nu acceptă și respinge. Mai ales rugăciunea bisericii te încadrează în anumite șabloane. În anumite momente ale vieții tânărul simte nevoia de a fi liber total și este convins că el biruie lumea. Toți am trecut prin această perioadă. Și este mare lucru dacă cei care sunt lângă tineri să fie foarte înțelepți, îndelung răbdători și înțelegători cu tinerii. Ulterior, din aproape în aproape, ei vor reveni la valorile inițial date.

Dacă vom ști să fim contemporani cu tinerii, cu pruncii noștri, vom reuși să creăm liantul care să ne țină uniți și aproape.

De Crăciun, un gând pentru cei care citesc?

Noi am deschis, împreună cu Papa, Poarta Sfântă care îl reprezintă pe Cristos, Cristos este Poarta, și trebuie să intrăm pe această Poartă. Dar, în același timp, Biserica este Poarta, reușim cu adevărat ca Biserica să fie Poarta prin care orice persoană poate să intre. În același timp, Cristos vine și este Primul Samaritean. El vindecă toată rana și suferința, șterge orice lacrimă. El se bucură împreună cu noi. Reușim să înțelegem cât este de valoroasă venirea lui Cristos în lume, El care se deschide, El căruia i-au fost închise toate porțile în nas.

Acum, de Crăciun, am din nou ocazia să Îi deschid Poarta. El bate, El vrea să vină în sufletul meu. Dacă reușim cu adevărat să Îi deschidem Poarta, El va locui în sufletul meu și va aduce pacea și bucuria, și vindecarea, și înțelepciunea.
Asta le doresc tuturor: să reușească să-și deschidă poarta sufletului pentru ca să găsească aceste valori fundamentale pentru fiecare dintre noi.

Și celor care încă n-au apucat să își deschidă poarta sufletului către Biserică și Cristos, lor ce le transmiteți?

Să fie buni, a fi bun e un lucru extraordinar. Bun cu fiecare, respectuos, înțelegător, cu multă răbdare.

Anul care vine să aducă tuturor această bunătate, înțelepciune, dincolo de categoriile spirituale și religioase.

Ioana Mădălina Ștefănică

No Responses

Leave a Reply to Horus Toth Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *