fbpx

Intraceuticals, tratamentul revoluționar de reîntinerire facială

madonna cantareata poza cu evenimente oradeaUn tratament facial iubit de vedetele din întreaga lume este și la dispoziția orădenilor. 

 

06 Decembrie 2014

14:04

Odată cu trecerea anilor, organismul nostru își pierde o parte din capacități. Una dintre acestea ar fi aceea de absorbire a oxigenului din atmosferă și de auto-hidratare a pielii.

Mai mult, oboseala, stresul, medicamentele, bolul alimentar variat și nu întotdeauna sănătos, lipsa exercițiilor fizice, consumul de băuturi acidulate, cofeina, alcoolul, țigările, toate au un impact negativ asupra tenului nostru.

După o anumită perioadă, observăm că pielea nu mai are tonusul dorit. Chipul și-a pierdut din luminozitate, ridurile (fine) sunt vizibile, unele persoane confruntându-se cu o „lăsare” a pielii faciale.

Chiar și la o vârstă relativ tânără, 25+, atât femeile cât și bărbați pot apela la Intraceuticals, supra-numit „tratamentul Madonnei”. Binecunoscuta interpretă și actriță a fost cea care a recunoscut și promovat efectele benefice ale tratamentelor Intraceuticals.

Însă nu doar Madonna beneficiază de ajutorul Intraceuticals. Persoane cunoscute din țara noastră precum Antonia, Andreea Marin, Adelina Pestrițu, Crina Matei, Dana Sota, Iulia Vântur, Simona Pătruleasa ori Valentina Pelinel se bucură de rezultatele uimitoare oferite de Intraceuticals.

Ce efecte are Intraceuticals? Iată:

  • hidratare
  • iluminare
  • tonifiere
  • rejuvenare
  • redobândirea elasticității
  • estomparea liniilor fine
  • stimularea producției de colagen și elastină

Practic, acest tratament infuzează pielii oxigen și asigură introducerea rapidă, nedureroasă, de acid hialuronic, vitamina A, C, E, ceai verde, aloe vera, squalenă, bisabalol, beta-glucan și panthenol.

Este potrivit și pentru pielea afectată de:

  • acnee
  • pori dilatați
  • arsuri solare
  • cicatrici
  • rozacee
  • cuperoză
  • dermatită
  • eczeme
  • psoriazis

În principiu, sunt recomandate 6 ședințe efectuate la aproximativ o săptămână distanță. Ulterior, pentru întreținere, fiecare pacient poate beneficia de un tratament la o lună de zile.

Intraceuticals se recomandă a fi efectuat în Clinica de Estetică Medicală „Dermalift” Oradea, sub atenta îngrijire și îndrumare a medicului specialist.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

tratament de rejuvenare faciala intraceuticals oradea

sursa foto purelitemedical.com

tratament iluminare faciala oradea intraceuticals dermalift

sursa foto purelitemedical.com

tratament facial estompare riduri oradea clinica dermalift evenimente in oradea

sursa foto spectronixgroup.wordpress.com

tratament oradea dermalift acnee psoriazis rozacee cuperoza

sursa foto spectronixgroup.wordpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *