fbpx

Oradea, gazda Campionatului Național de Dans Sportiv 2023!

Oradea va fi cuprinsă de feeria dansului. Mii de oameni poposesc în orașului Crișului Repede.

 

27 Februarie 2023

09:25

Oradea crește frumos și în domeniul artistic. Oamenii frumoși și talentați ai urbei fac lucrurile să se întâmple, prin munca și pasiunea lor.

Chiar în începutul lunii lui mărțișor, între 03 – 05 Martie 2023, în Oradea Arena, sala sportivă nou construită de pe strada Traian Blajovici – 24, va avea loc Campionatul Național de Dans Sportiv. În urma acestei competiții vor fi desemnați reprezentanții României în Campionatul Mondial de Dans Sportiv!

Da, un eveniment de mare amploare și importanță se va desfășura la noi acasă! Nu mai puțin de 1.000 de sportivi, alături de reprezentanți ai Federației Române de Dans și 50 arbitri internaționali, recunoscuți la cel mai înalt nivel de performanță, vin în Oradea pentru a cinsti dansul sportiv!

Startul se dă Vineri, 03 Martie a.c., ora 15:00, iar încheierea va avea loc Duminică, 05 Martie a.c., ora 20:00.

În plus, pe lângă concurenți, și cei în măsură să îi evalueze, se estimează că aproximativ 3.000 de spectatori, fani, curioși, prieteni și membri ai familiilor participanților, vor fi în tribune pentru a le susține talentul.

Momentul oficial de deschidere, va avea loc Sâmbătă, 04 Martie 2023, de la ora 17:00, în prezența concurenților, arbitrilor, oficialităților și a susținătorilor manfestării.

Iar odată cu acest mare concurs se va desfășura și ediția a doua a Cupei Exclusive Dance. După o primă ediție organizată cu succes anul trecut, și în 2023 tinerii iubitori și practicanți ai dansului sportiv au fost invitați să își etaleze măiestria în orașul nostru.

Organizatorul manifestărilor este Clubul Sportiv „Exclusive” din Oradea, alături de susținerea implicată a Primăriei Municipiului Oradea și a Federației Române de Dans Sportiv. Competiția se bucură și de sponsorizările oferite de Dechatlon Oradea, Akeen Pro, Aqua Metropol, Salex, Perfect Medical, Selina Grup, Termoline și Novartis Arhitectura.

Este o onoare pentru noi să organizăm această competiție, deoarece Oradea nu a mai găzduit un Campionat Național de 15 de ani.

ne transmit antrenorii Exclusive Dance, Veszi Oana și Florin Culda.

În final vă redăm și numele tinerilor care vor reprezenta Oradea, cu pasiune, talent și multă muncă, în competițiile amintite mai sus:

  • Bodea Adrian – Lincar Miriam clasa B Latino 14 – 15 ani
  • Gale Răzvan – Borza Raysa clasa C 16 – 18 ani
  • Gale Liviu – Ivan Maya clasa D 14 – 15 ani
  • Meșter Vlad – Ivan Ingrid clasa D 16 – 18 ani
  • Burca Sebastian – Burca Alexandra clasa E 10 – 11 ani
  • Fitzgerald Kieran – Spătărelu Jessica clasa Hobby 6 – 9 ani
  • Pascar Paul – Arianna Andreescu Clasa S vor concura în cadrul Campionatului Național în categoria Open Latino 16 – 18 ani
  • Pușcaș Sebastian – Miheș Miruna clasa D 12 – 13 ani, evoluează în cadrul Cupei Exclusive în clasa D și Open Basic,
  • Meșter Răzvan – Checiu Iulia clasa C 14 – 15 ani latino, participă în categoria Open Latino

Cei interesați pot participa, în public, pentru a le fi alături concurenților. Biletul de intrare costă 50 lei/persoană în ziua de vineri, respectiv 75 lei/persoană în zilele de sâmbătă și duminică. Totodată, dacă nu aveți posibilitatea de a fi prezenți la fața locului însă doriți să vă bucurați de concurs, puteți urmări transmisia live pe site-ul oficial al Federației Române de Dans Sportiv click AICI dar și pe pagina oficială a concursului – click AICI.

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *