fbpx

Oradea preîntâmpină haosul ridicării de apartamente: a pregătit constructorilor un regulament

șantier blocuri ansamblu rezidențial apartamente

sursa: facebook.com

Noile cartiere vor fi mai bine organizate!

09 August 2018

16:19

Gata cu haosul în noile zone rezidențiale! Primăria Oradea dorește să intervină în mai buna organizare a cartierelor noi, astfel încât să fie mai aerisite și să ofere toate facilitățile necesare traiului locuitorilor.

Printr-un nou regulament, conducerea municipiului vrea să intre în parteneriat cu dezvoltatorii imobiliari, prin asigurarea, pe cheltuiala urbei, a drumurilor și utilităților din jurul noilor blocuri.

Acei dezvoltatori care vor intra în parteneriatul cu Primăria vor fi obligați să construiască blocuri cu cel puțin trei etaje, amplasate cât mai aerisit, iar întregul ansamblu să cuprindă minim 150 de apartamente. Durata de executare a construcțiilor va fi de cel mult trei ani de la data semnării acordului. În final, firmele vor fi obligate să cedeze domeniului public toate drumurile interioare și parcările din ansamblurile rezidențiale.

Cheltuiala maximă la care se va angaja Primăria pentru realizarea de drumuri și utilități va fi de 2500 de euro/apartament. Dacă suma va fi mai mare, diferența va fi acoperită de către dezvoltator.

Principalul scop al regulamentului va fi, pe lângă oferirea unor condiții de locuire civilizate, menținerea prețurilor noilor apartamente cât mai jos, astfel încât populația care dorește să se mute în oraș să-și permită mai ușor o locuință.

Regulamentul va intra în dezbatere publică începând cu data de 10 August 2018 și poate fi accesat AICI. El se va aplica doar proiectelor viitoare, nu și celor aflate deja în lucru.

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *