fbpx

Primăvara 2017 le aduce orădenilor acces GRATUIT în Aquapark „Nymphaea”

pret intrare, program, oradeaSă vezi și să nu crezi! 

 

23 Februarie 2017

08:17

Orădenii, dar și cei care au proprietăți în orașul reședință de județ, sunt răsfățați cu acces gratuit în Aquapark „Nymphaea” dacă își achită online impozitul datorat pușculiței locale. Odată achitate integral dările, fiecare plătitor intră automat în baza de date care oferă, prin tragere la sorți, un voucher de acces gratuit în parcul de distracții.

În cursul zilei de 22 Februarie 2017 a avut loc prima extragere a campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea”.

Extragerea s-a făcut pentru plățile online efectuate de contribuabili în perioada 13 – 19 Februarie a.c., fiind validate doar plățile de impozit integral pentru anul în curs.

Din cei 745 de contribuabili care au plătit impozitul online integral, prin extragere computerizată, a fost desemnat câștigător Ilias Laszlo. Voucher-ul câștigat îi oferă o zi de acces în Aquapark „Nymphaea” pentru 2 adulți și 2 copii sub 14 ani.

În prima săptămână de campanie, numărul persoanelor care au plătit impozitul online pe site-ul primăriei sau pe aplicația pentru mobil Mobile Pay s-a mărit cu 35% față de săptămâna anterioară demarării campaniei, respectiv de la 553 de plătitori online (persoane fizice și juridice) în perioada 06 – 12 Februarie, la 745 de plătitori online în perioada 13 – 19 Februarie.

Municipalitatea amintește că aceia care își plătesc integral impozitul până în 31 Martie 2017 beneficiază de bonificația de 10%, iar în plus cei care îl plătesc online pot câștiga o zi de distracție în aquapark pentru 2 adulți și 2 copii sub 14 ani.

Următoarea extragere săptămânală va avea loc în data de 02 Martie 2017.

 

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *