fbpx

Recomandare de film: Horrible Bosses 2

sefi de cosmar sursa foto insidemovies.ew.comPregătiți-vă să râdeți!

 

30 Noiembrie 2014

12:22

Dacă vă e dor de un film la care să vă distrați alături de „colegii de cinema”, atunci trebuie să vedeți „Horrible Bosses 2”.

O comedie tipic americană, care poate fi văzută chiar dacă nu ați apucat să vă delectați cu „Horrible Bosses 1”. Are o distribuție frumoasă, acțiunea e la ea acasă. E o producție care „are de toate”. Îi are pe cei 3 subiecți sătui de șefi, acum în postura de inventatori, are momente haioase la care râzi în hohote, are momente stupide care tot provoacă râsul, are acțiune, iar la sfârșit momentele hazlii din timpul filmărilor.

Pe IMDb a obținut un punctaj de 7,1 de la mai bine de 3.000 de utilizatori. Sunt 108 minute de film pe care nu le resimți, care te relaxează și care „te scot” din cinematograf bine dispus.

În prim plan îi veți regăsi pe Jason Bateman, Jason Sudeikis, Charlie Day, Jennifer Aniston, Kevin Spacey, Jamie Foxx, Chris Pine, Christoph Waltz și Jonathan Banks.

Merită văzut filmul?! Da, 100% la Cortina Cinema Digiplex din Oradea Shopping City. Rezervarea locurilor preferate se face printr-un apel la 0755. 33. 22. 11. Programul, pentru săptămâna 27 Noiembrie – 04 Decembrie 2014, îl regăsiți AICI

 

Ioana Mădălina Ștefănică