fbpx

Retro Raid în jurul Ceaunului 2020, parada mașinilor istorice la un bogracs!

sursa: Facebook/42Perspective

Vremea să țină cu participanții, evenimentul e tare inedit!

 

07 Septembrie 2020

10:43

O invitație aparte din partea Retromobil Club România – Oradea. Toți posesorii de mașini istorice, dornici să își plimbe bijuteriile pe patru roți pe drumurile din Bihor, sunt chemați să participe în manifestarea „Retro Raid în jurul Ceaunului”.

Evenimentul este planificat pentru 26 Septembrie 2020, începând cu ora 09:00, și își propune să scoată în razele soarelui lui Răpciune frumusețile care au dovedit că timpul poate fi învins.

Vor fi parcurși aproximativ 40 de kilometri în paradă. Startul se va da în parcarea Lotus Retail Park, iar finish-ul în apropierea Peșterii Osoiu din comuna Vârciorog.

Acolo, în punctul de oprire, participanții vor fi serviți cu un bogracs delicios, special pregătit de un maestru culinar. Din cele specificate de organizatori, întreaga aventură va dura până, aproximativ, în ceasurile 7 ale serii de sâmbătă.

O acțiune tare interesantă, care poate fi admirată de către fiecare dintre noi. Fie că vom fi prezenți dimineața în punctul de pornire, fie că vom avea privilegiul de ne intersecta cu Retro Raid-ul pe șosele patriei.