fbpx

Rotaract te invită să dăruiești „O cană de fericire” și în 2016

o-cana-de-fericire-2016Moș Crăciun există în fiecare dintre noi. 

 

30 Noiembrie 2016

10:37

Pentru al optulea an, Rotaract Club Oradea desfășoară campania caritabilă „O cană de fericire”. Acțiunea se desfășoară în perioada 01 – 22 Decembrie 2016, între orele 14:00 – 21:00, în centru, în cadrul Târgului de Crăciun, în prima căsuţă pe partea stângă, intrarea din partea Bisericii cu Lună.

Aici ne așteaptă căsuța Rotaract care ne servește o cană de vin fiert, ciocolată caldă, ceai sau cafea. Fondurile strânse din vânzarea băuturilor calde vor fi direcționate către Centrul de zi Prietenia din comuna Popeşti.

Un centru pentru copii care provin din medii defavorizate şi au nevoie de susținerea centrului pentru a putea avea acces la educație şi la o viaţă socială normală încât să poată deveni membri activi şi utili pentru societate.

Un gest mic, pentru o cauză mare. Mergeți, serviți și dăruiți o cană de fericire. Învățați să fiți Moși Crăciuni și pentru aceia care nu vă cunosc și, poate, nu vor avea vreodată șansa de a vă spune personal „mulțumesc”.

Moto-ul acestei ediţii este: „O şansă la educaţie”, menit să îndemne pe oricine are suflet mare şi doreşte să vină în sprijinul nostru  pentru a crea mediul propice unor copii ce îşi doresc să facă parte dintr-o societate mai bună şi mai înfloritoare.

Proiectul „O cană de fericire” este derulat de Rotaract Club Oradea, iar mai multe detalii despre proiect puteți citi descărcând fișierul o-cana-de-fericire-2016.

 

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *