fbpx

Scoala din Les a fost inundata de ploile ce par a nu se mai opri

scoala lesÎn această dimineața Școala Generală din Leș și alte 4 localități au avut nevoie de ajutorul pompierilor.

 

04 Aprilie 2013

16:52

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana a fost solicitat astăzi dimineață, la ora 08:00, de conducerea Școlii Generale din Leș pentru evacuarea apei din curte. Întreaga activitate a durat aproximativ 6 ore, timp în care pompierii militari, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Nojorid, înlăturând apa, cu ajutorul motopompelor din dotare, de pe o suprafaţă de aproximativ 3000 metri pătraţi.

 Mai mult, tot astăzi, 04 Aprilie 2013, pompierilor bihoreni le-a fost cerut ajutorul în alte 4 localități afectate de ploile abundente. S-a acționat în Salonta pentru evacuarea apei dintr-o încăpere a unei locuinţe situate pe strada Ceaikovski, respectiv de pe un teren din comuna Tulca.  Garda de Pompieri Sălard a desfăşurat o operaţiune similară, degajând apa, acumulată în urma ploilor abundente, de pe un teren, înlăturând astfel pericolul scurgerii acesteia la gospodăriile din apropiere.

 În acest moment forţele de intervenţie ale Detaşamentului de Pompieri Salonta acţionează pe raza comunei Tulca, pentru amenajarea a două baraje din saci de nisip pe acostamentul Drumului Judeţean 795.

Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile, au fost afectate 1764 hectare terenuri arabile, 405 hectare păşuni şi 5 hectare păduri în localităţile Tulca, Căuaşd, Cefa, Inand, Homorog, Ianoşda, Mădăraş, Marţihaz, Salonta, Sălard şi Şoimi, unele porţiuni ale drumurilor comunale din comuna Şoimi (DC 208, DC 209, DC 230) precum şi Drumul Judeţean 108 H, secţiunea Voivozi-Pădurea Neagră, pe o porţiune de 120 m.

Comments
  1. Gui Ciprian

    Legea lui Perussel: “Nici un lucru nu e atit de simplu incit sa nu il poti face prost”

Leave a Reply to Gui Ciprian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *