fbpx

Un microscop unic, de 300.000 Euro, salvează din februarie viețile bihorenilor!

sursa: nicosiapolyclinic.com

Premieră pentru Spitalul Județean Oradea.

 

26 Februarie 2017

08:17

O echipă de medici, condusă de medicul specialist neurochirurg Alin Blaga, a efectuat prima operație cu microscopul operator dedicat neurochirurgiei, aparat de ultimă generație achiziționat recent de către Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Oradea.

Valoarea echipamentului se ridică la peste 300.000 de euro şi este unic în județul Bihor. Microscopul operator dedicat neurochirurgiei are capacitatea de a mări de până la 14 ori, față de vechea aparatură, care permitea mărirea de numai 3 ori.

Instrumentul care mărește câmpul operator este de un real ajutor medicilor care realizează intervenții chirurgicale delicate, el fiind utilizat la operațiile care vizează tumori cerebralemorfologii vasculare cerebrale, dar și în patologii spinale.

Alin Blaga, medic specialist neurochirurg în Spitalul Clinic Județean, a declarat:

Acest aparat, achiziționat în luna Ianuarie a acestui an și care a ajuns la noi pe 01 Februarie, va fi folosit în 85% din intervențiile neurochirurgicale care se desfășoară în spital, fiindu-ne de foarte mare ajutor, întrucât permite lărgirea în siguranță a spectrului de noi patologii abordate. Un astfel de aparat trebuie să intre în dotarea de bază a oricărei săli de operații de neurochirurgie.

 

Ciprian Costa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *