fbpx

A început numărătoarea inversă pentru Festivalul UNTOLD 2016

foto: R. B

foto: R. B

O singură zi până la mult așteptatul eveniment!

 

03 August 2016

10:15

UNTOLD Festival își deschide porțile pentru cea de a doua ediție Joi, 04 August 2016. Pe parcursul celor 4 nopți incendiare se așteaptă un spectacol de zile mari, numărul abonamentelor vândute în acest an depășindu-l deja pe cel de ediția precedentă, acum fiind SOLD OUT!

Persoanele care vor ajunge la eveniment trebuie să știe că accesul se va face în Parcul Central dinspre Opera Maghiară.

În zona festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, poșete, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, umbrele, materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți. În caz de vreme nefavorabilă este recomandată folosirea pelerinelor.

Este permis accesul cu: medicamente, insulină, picături, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. De asemenea, este permis accesul cu borsete și steaguri susținute de bețe telescopice. Pentru informații ce țin de reguli impuse, cazare, bilete, program și alte informații utile sunt publicate pe site-ul oficial, untold.com.

Pentru ca totul să se desfășoare în siguranță, peste 600 de polițiști, 400 de jandarmi, 125 de polițiști locali și 500 de agenți de securitate vor asigura ordinea pe tot parcursul festivalului. Din punct de vedere medical, în apropierea Cluj Arena va fi amplasat un spital de campanie și încă unul de rezervă.

Din punct de vedere tehnic, scena din acest an va fi una mai mare decât în anul precedent, având o înălțime de aproximativ 30 de metri și o bază de 120.

Reamintim faptul că la UNTOLD 2016 vor lua parte primii 5 DJ ai lumii, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix și Tiesto, fiind însoțiți de alți peste 150 artiști de renume, precum: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour și Y’akoto.

Ediția precedentă, desfășurată în 2015, fiind și ediția de debut, nu a trecut neobservată. UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

 

Sergiu Vicaș

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *