fbpx

Caravana Florilor 2015 aduce un car alegoric comun al orașelor Oradea și Debrecen. FOTO

care alegorice caravana florilor 2015Carele alegorice sunt mai multe ca niciodată. 

 

11 August 2015

13:29

În data de 20 August 2015, în Debrecen vor defila 16 care alegorice însoțite de peste 2000 de dansatori, majorete, și artiști din Ungaria și alte 11 țări, din România vor fi prezenți dansatorii clubului sportiv Exclusive Dance și membrii Ansamblului Folcloric „Csillagocska Neptancegyuttes”. De asemenea, pe stadionul din localitate, Dr. Alban va susține un concert în fața fanilor maghiari.

Toate acestea sunt parte a Festivalului Carnavalul Florilor, eveniment ce a ajuns la ediția cu numărul 46 în Debrecen. În Oradea, carele alegorice poposesc de 10 ani, iar pentru a marca această aniversare, s-a realizat un car special, comun celor două orașe, și pe care vor fi realizate, din flori, Cetatea Oradea, stema urbei și pasărea Phoenix, simbolul orașului Debrecen. 

În Oradea, carele alegorice vor defila pe 21 August 2015, în număr de patru sau cinci, și vor tranzita deja tradiționalul traseu Bulevardul Dacia – Parcul Petofi – Bulevardul Magheru – piața Independenţei (sens giratoriu turbo) – cu staţionare în Parcul 1 Decembrie (zona statuii).

Notă: programul complet îl regăsiți dând click AICI.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

care alegorice caravana florilor 2015

caravana florilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *