Cenaclu literar și maraton de poezii în cinstea Zilei Internaționale a Poeziei
O zi specială pentru oameni speciali!
20 Martie 2016
17:19
Luni, 21 Martie 2016, sărbătorim Ziua Internațională a Poeziei, iar în cinstea acestui moment deosebit, Cenaclul ECOART ne invită la un maraton de poezii și la o întâlnire cu scriitorii județului nostru.
Așadar, de la ora 16:00, fiecare suntem așteptați la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. Vor fi prezenți binecunoscuții poeți Ioan Moldovan, Lucian Scurtu, Alexandru Sfârlea, George Vidican, Mihai Vieru, Lucian Munteanu, Ionuţ Caragea și Ioana Negoescu.
Cu această ocazie, îndrăgitul editor – publicist Maria Vesa Aursulesei va fi alături de public tocmai pentru a vorbi despre cartea de eseuri jurnalistice „Măști sub ploaie”.
Volumul a fost distins pe 16 Martie 2016 cu Premiul Special al Juriului, de către Benone Neagoe, secretar general al UZPR, și Ion Petrescu, membru al bordului uniunii, în cadrul fastuosului eveniment Gala Premiilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), care s-a desfășurat în Sala Arcub, de pe Lipscani.
… spectacologică în sinceritatea, în puterea de a ajunge nestingherit la suflet, în sinteza savantă, după eliminarea nenecesarului, în păstrarea esenței exprimată aproape de perfecțiune.
a vorbit Benone Neagoe, despre lucrarea Măști sub ploaie a Mariei Vesa Aursulesei, care și-a ridicat premiul cu multă emoție dar și recunoștință, spunând cititorilor Evenimente Oradea:
Este un moment foarte important în cariera mea publicistică, deoarece el recunoaște valoarea pe care cititorii mei deja mi-au acordat-o. Îmi conferă un loc de prim rang în breasla oamenilor de presă și cultură din România.
Așadar, un eveniment cultural deosebit, cu oameni deosebiți, pentru oameni deosebiți, pentru voi! Intrarea este liberă!
Ioana Mădălina Ștefănică
Carmen Voicu liked this on Facebook.
Elisabeta Holhos liked this on Facebook.
Maria Vesa Aursulesei liked this on Facebook.
Redactia Crisana liked this on Facebook.
Alexandru Sfarlea liked this on Facebook.
Monica Marton liked this on Facebook.
Nicole Coman liked this on Facebook.
Florina Alexandru Rafael liked this on Facebook.
Speranta Durgheu liked this on Facebook.
Ana Axinte liked this on Facebook.
Lorena Popoviciu liked this on Facebook.
Hoza Alina liked this on Facebook.
Tarr Iuliana Lillajulia liked this on Facebook.