fbpx

Cetatea Oradea, gazda spectacoleleor Teatrului Regina Maria în Septembrie 2020!

foto: Remus TodericiLa teatru cu noi, la umplut sufletele și spiritele cu binele și frumosul! 

 

07 Septembrie 2020

17:35

Unii au poftă de mare, de soare, noi de spectacole! Evenimente Oradea vă cheamă, cu mult drag, să cinstiți luna lui Răpciune frumos, bucurându-vă de serile de magice de teatru.

Situația actuală deschide încă o dată porțile Cetății Oradea spre iubitorii de cultură prin găzduirea spectacolelor Teatrului Regina Maria. Biletele pot fi achiziționate online, de pe eventim.ro, iar de la fața locului cu o oră înaintea fiecăruia spectacol în limita locurilor disponibile.

Iar dacă aveți multe pe cap sau vreți să urmăriți din confortul casei voastre un spectacol de teatru, o opțiune e piesa „Șarpele în iarbă” care se joacă online, special pentru voi. O poveste plină de intrigă și suspans, scrisă de Alan Ayckbourn și regizată de Sebastian Lupu.

Cei care cumpără bilete vor primi cu o oră înainte un e-mail cu link-ul filării spectacolului, care va putea fi accesat de la ora 19:00.

ne transmite Florina Dometi, secretar literat Teatrul Regina Maria Oradea.

Reprezentațiile lunii Septembrie 2020 sunt:

  • Marți, 08 Septembrie, de la ora 20:00, pe scena mobilă amplasată în Cetatea Oradea, ne îndrăgostim, cântăm și râdem cu gura până la urechi cu „Îndrăgostiții din Ancona”, un spectacol muzical de Vajda Katalin, regia Andrei Mihalache.
  • Marți, 15 Septembrie, ora 20:00, tot pe scena mobilă amplasată în Cetatea Oradea, descoperim care este destinul actorilor chemați la Elsinor de către prințul Hamlet pentru a da în vileag fapta care a dus la moartea tatălui său, în „Capcana lui Hamlet”, o adaptare după Nedialko Yordanov, regia Petru Vutcărău.
  • Joi, 17 Septembrie, ora 20:30, în Amfiteatrul din Cetatea Oradea altruismul unor animăluțe simpatice vă vor surprinde, mai ales când va fi alternat de egoismul și opacitatea umană, în spectacolul „O poveste foarte simplă”, de Maria Lado, regia Elvira Rîmbu.
  • Sâmbătă, 19 Septembrie, ora 20:00, revenim pe scena mobilă din Cetatea Oradea cu spectacolul „Creștini”, de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban, pentru care actorul Răzvan Vicoveanu, care interpretează rolul Joshua,  a primit o nominalizare la categoria Cel mai bun actor în rol secundar la ediţia  a XXVIII-a a Premiilor UNITER. Îi urăm mult succes și sperăm să câștige premiul, pentru că îl merită cu adevărat.
  • Duminică, 20 Septembrie, ora 19:00, vă invităm să vă așezați confortabil în fotoliul de acasă și să urmăriți online spectacolul „Șarpele în iarbă”, o poveste plină de intrigă și suspans, scrisă de Alan Ayckbourn și regizată de Sebastian Lupu.
  • Joi, 24 Septembrie, de la ora 20:00, ne îmbrăcăm frumos și ajungem la timp în Amfiteatrul din Cetatea Oradea, unde avem întâlnire cu „Domnișoara Iulia”, un text considerat o capodoperă a scriitorului August Strindberg, regizat de Alexandru Weinberger-Bara, care vorbește despre (aproape) imposibila evadare din sine…
  • Marți, 29 Septembrie, de la ora 20:00, pe scena mobilă din Cetatea Oradea „Profu’ de franceză” ne va oferi o lecție despre cum să fii adolescent în ziua de astăzi și care sunt intrigile și tensiunile care animă spiritele tinere, creând un spectacol original, vesel și plin de viață, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, regia Dan Mirea.

 

Ioana Mădălina Ștefănică