Colegiul „Andrei Saguna” a sarbatorit Ziua Educatiei. FOTO

Tort Ziua educatieiElevii bihoreni au sărbătorit cu mare fast Ziua Educației.

 

08 Octombrie 2013

11:10

La sfârșit de săptămână Colegiul Tehnic „Andrei Șaguna” a celebrat „Ziua Educației”. Elevii claselor a IX-a B, a X-a B şi a XII-a C au realizat desene, elevii claselor a XI-a A şi a XI-a B – prezentări PPT, poezii şi cântece, iar Pop Crina şi Gug Larisa din clasa a XII-a C au excelat în domeniul scrierii de esee.

Surpriza manifestărilor a fost filmul realizat de elevii clasei a XII–a C – Matişan Robert, Hadade Sergiu, Pop Crina, Gug Larisa şi Negru Carmen. Pelicula nu a fost altceva decât o inedită formă de a le ura un la mulți ani special profesorilor lor.

Dorim să înscriem numele tuturor în cartea de onoare a şcolii. Apreciez din inimă că aţi muncit cu osârdie şi v-aţi dăruit cu mult har cu ocazia fiecărei ore şi care, asemeni, d-lui Trandafir, v-aţi călăuzit elevii cu tact, ştiinţă, integritate şi minte strălucitoare.

au fost vorbele directorului, Răzvan Vonea.

Evenimente Oradea laudă inițiativa elevilor și felicită profesorii și conducerea instituției de învățământ pentru sprijinul acordat tinerilor.

 

Ioana Mădălina Ștefănică