fbpx

Concert in cinstea Zilei Cooperarii Europene

filarmonicaEuropa celebrează buna colaborare între vecini.

 

15 Septembrie 2014

08:10

În condițiile în care bătăliile și războaiele armate au apus de ceva vreme (într-adevăr nu chiar peste tot în lume), Uniunea Europeană a ales ziua de 21 Septembrie ca moment de sărbătorire a bunei colaborări între țările vecine ale bătrânului continent.

În cinstea acestui moment, România și Ungaria au hotărât organizarea mai multor evenimente și festivități pentru a sărbători buna relaționare.

Drept urmare, pe 21 Septembrie 2014, de la orele 19:00, suntem invitați la un concert dedicat Zilei Cooperării Europene (European Cooperation Day) la Filarmonica de Stat Oradea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Romeo Rîmbu. Repertoriul serii este format din piese cunoscute ale compozitorilor români și maghiari:

  • George Enescu – Rapsodia română nr. 2 în Re Major, op. 11
  • Zoltan Kodaly – Intermezzo din suita Hary Janos
  • Bela Bartok – Dansuri populare românești, Sz. 56
  • Ion (Iosif/Ivan) Ivanovici – Valurile Dunării
  • Ferenc Erkel – „Palotas” din opera Hunyadi Laszlo
  • Constantin Silvestri – Dansuri populare românești din Bihor
  • Johannes Brahms – Dansuri maghiare, nr. 1, 6 și 5

Participarea la acest eveniment este gratuită, însă cu siguranță numărul spectatorilor va fi mare dat fiind repertoriul unic și tradițional care va fi interpretat de artiștii Filarmonicii de Stat Oradea.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *