fbpx

Cupa Crater XCO 2016, concurs de Cross – Country desfășurat în Betfia!

evenimente oradea 2016Pregătiți-vă de un important concurs de ciclism! 

 

24 Iulie 2016

17:30

Amatori și pasionați ai ciclismului montan, pregătiți-vă de cel mai tare concurs de Cross – Country desfășurat în Bihor. La finele lunii Iulie, avem programat un concurs de mountain bike, Cupa Crater XCO, care urmează a se desfășura în Betfia.  

Competiția este organizată de Clubul Sportiv „Velo Sport” Oradea, a VI-a ediție înscrisă în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale.

Cupa Crater XCO face parte din calendarul UCI Class 2 – Men Elite, oferind puncte importante sportivilor pe plan internațional și contând pentru clasamentul pe națiuni. Premiile în bani oferite de organizatori, pentru sportivii  de la categoria Elite, depășesc în acest an suma de 1.150 euro.  Astfel, pe lângă punctele UCI obținute în concurs, primele 10 locuri vor fi recompensate cu sume de bani începând de la 250 euro până la 50 euro pentru ocupantul locului 10.

Avenul de la Betfia, sau Huda Bradii, este situat în versantul de sud-vest al Dealului Şomleu (346 m), în apropiere de Băile 1 Mai, din vecinătatea satului Betfia, comuna Sînmartin. Peștera mai este impropriu numita de localnici „Craterul de la Betfia”.

În Oradea sunt așteptați și cei mai buni rideri de mountain bike din România, Tudor Oprea, Lucian Logican, Elisei Miron dar și tinerele talente ale mountainbike-ului din România, Raul Sînza și Malnasi Attila.  

Am întrebat câțiva sportivi profesioniști, dar și amatori, ce părere au despre Cupa Crater XCO, iar mai jos aveți răspunsurile lor.

Elisei Miron (NoMad Merida CST)

În ultimii ani te-am tot văzut prezent în competițiilede mountain bike din Bihor, iar prezența ta aici a fost mereu salutată de iubitorii acestui sport. Unde plasezi Cupa Crater XCO de la Betfia (Bihor)?

În primul rând mulțumesc pentru aprecieri! Cupa Crater XCO, cu siguranță, e una dintre cele mai importante curse de XCO din țară, în special de când a fost înscrisă în calendarul internațional.

Cupa Crater XCO a reușit să fie parte din calendarul competițional UCI, cărui fapt crezi că se datorează acest lucru?

În primul rând ambiției organizatorilor și a faptului că pun suflet în organizarea acestei curse. Când îți dorești ceva cu adevărat, găsești și metodele prin care să îți atingi obiectivele.

Te rugăm să enumeri câteva diferențe între Cupa Crater XCO cu BT Făget UCI Marathon.

În primul rând sunt două discipline încadrate diferit, chiar dacă ambele sunt de anduranță (Cross – Country). Una este probă Olimpică de Cross – Country si cealaltă este de Maraton.

Aș asemăna mai degrabă cu NapoCup XCO din cauza formatului, dar trebuie să recunosc, anul acesta, traseul de la NapoCup a fost sub nivelul celui de la Oradea, dacă vorbim despre dificultatea secțiunilor ca abordare.

La XCO se parcurg mai multe ture pe un traseu variat și solicitant în lungime de 4 – 6 km per tur, cu mai multe secțiuni de urcări și coborâri, care pun la grea încercare atât forța și rezistența riderilor, cât și îndemânarea acestora, iar durata cursei este de maxim 2 ore. La Maraton secțiunile sunt ceva mai întinse așa încât nu simți că ești într-un sprint continuu, dar distanța și timpul de parcurgere sunt mai lungi.

Cum ți-ai dori să fie traseul în ziua de concurs? Umed, uscat?

Având în vedere că traseul e în zonă de deal, aș prefera să fie doar puțin umed. Nici foarte uscat, dar nici noroi fiindcă e un traseu foarte înșelător și te poate scoate în decor la viteză prea mare, în ambele cazuri.

Tudor Oprea (Scott Geiger Team)

Ce părere ai despre acest concurs ?

Mi-a făcut plăcere să particip la Cupa Crater de fiecare dată. Sper să ajung și anul acesta. Este un traseu frumos, un traseu destul de tehnic.

Cât de complex vezi  traseul și ce crezi că ar mai trebui îmbunătațit legat de organizare?

Am văzut că se lucrează încă la adăugarea unor noi secțiuni ceea ce înseamnă că ne vom distra și mai mult. Legat de organizare, mi-ar plăcea ca zona de start/sosire să fie mai aproape de oraș (mai mult pentru imagine, dar și pentru accesibilitate), dar asta nu cred că se poate realiza păstrând actualul traseu.

Olimpiu Chiș (amator –  Grup Ciclist Crișana)

Cum vezi tu Cupa Crater XCO, orădean fiind și tot odată familiarizat cu traseul de la Crater?

În general, părerea mea de amator/începător, XCO-urile sunt mai solicitante, pe când într-un maraton mai ai porțiuni unde te poți „odihni” în mers, având unele coborâri mai lungi.

Per ansamblu, traseul de la Crater XCO este fain și părea un traseu fain, rapid, solicitant si tehnic, nefiind un adept al traseelor în urcare.

Așadar, haideți la Betfia în dimineața zilei de 31 Iulie 2016 pentru a vedea la lucru unii din cei mai buni rideri de mountain bike pe plan internațional. Startul se va da la ora 10:00 pentru cicliștii amatori, iar de la ora 12:00 este programat startul pentru categoria Elite.

 

Ionuț Geangoș