fbpx

Galeria Euro Foto Art celebrează 30 de ani de existență

Cea mai longevivă galerie de artă fotografică din țară este la ceas aniversar!

 

12 August 2020

11:00

 

În această săptămână, Asociația Internațională Euro Foto Art va marca aniversarea celei mai longevive galerii permanente de artă fotografică din România.

Galeria „Euro Foto Art” a fost fondată în urmă cu 30 de ani din inițiativa artistului fotograf Ștefan Tóth István AFIAP. Evenimentul organizat sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (recunoscută de UNESCO) se va desfășura în grădina de vară a Complexului Grand Palace din imediata vecinătate a Galeriei din Piața 1 Decembrie nr. 12, printr-o proiecție de imagini digitale și muzică. Având în vedere reglementările în vigoare și cu respectarea recomandărilor făcute, intrarea la eveniment se va face numai pe bază de invitație.

Cei care nu veți putea ajunge acolo fizic veți putea urmări evenimentul live pe pagina de facebook a Asociației. În cea mai longevivă Galerie permanentă de artă fotografică din România au fost vernisate 585 de expoziții ale artiștilor fotografi din Europa, Asia, SUA, Africa de Sud și Noua Zeelendă. Publicul vizitator a avut posibilitatea de a viziona în condiții de gratuitate peste 45.000 de fotografii artistice alb-negru și color.

Pentru meritele deosebite obținute în promovarea artei fotografice universale, galeria a fost declarată, pe 14 Mai 2019, în Belfast (Irlanda de Nord), de către Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), Centru Expozițional FIAP Oradea – România (cel de al 17-lea din lume). Inaugurarea oficială a Centrului Expozițional FIAP Oradea – România a avut loc la data de 06 Decembrie 2019, în prezența vicepreședintelui FIAP și director ale Centrelor Expoziționale FIAP Joan Burgues Martisella din Andorra, secretarului general FIAP Ioannis Likouris din Grecia și a președintelui de onoare a Federației Germane de Fotografie Georg S. Holzmann. La vernisajele organizate au participat pe lângă sute de artiști fotografi expozanți din mai multe țări Europene, SUA, Noua Zeelandă, Japonia și China, respectiv reprezentanții Ambasadelor acreditați în România din mai multe țări Europene, precum și din Africa de Sud, China, India, Peru etc.

Evenimentul aniversar, la care au fost invitați reprezntanții Instituției Prefectului Bihor, Consilului județean Bihor și
Primăriei municipiului Oradea va debuta Vineri, 14 August 2020, ora 17:00 în Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România cu o întâlnire cu reprezentanții mass-mediei locale și centrale. În cadrul întâlnirii va avea loc inaugurarea expoziției realizate despre peste 100 de vernisaje care a avut loc în Galerie și prezentarea albumul aniversar realizat cu sprijinul financiar la Consiliului județean Bihor.

Publicul invitat va fi salutat în Grădina de vară la ora 18:00, de către artistul fotograf fotograf Ștefan Tóth István
AFIAP, președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art” și director al Centru Expozițional FIAP Oradea – România. Cu această ocazie vor fi prezentate printr-o proiecție de imagini digitale cele mai semnificative evenimente care au avut loc în cei 30 de ani de existență a cunoscutei galerii. Momentele muzicale vor fi oferite de artiștii formațiilor: Duo Varadiensis și Rock Filarmonica Oradea.

Expoziția numărul 585 organizată cu sprijinul Consiliului județului Bihor și Primăriei Municipiului Oradea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” și Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea va rămâne la dispoziția
publicului până pe 03 Septembrie 2020, putând fi vizitată gratuit în zilele de lucru, între orele 08:00 – 19:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *