fbpx

Germania si Argentina, in Finala Campionatului Mondial de Fotbal

germania argentina sursa foto photo.elsoar punct comTurneul final al Campionatului Mondial de Fotbal, din Brazilia, a ajuns în fața ultimului act.

 

12 Iulie 2014

08:44

Cele mai bune echipe naționale ale momentului, Argentina și Germania, vor disputa Duminică, 13 Iulie 2014, de la orele 22:00, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, marea finală a celei de-a douăzecea ediții a întrecerii fotbalistice mondiale.

Favorita acestei partide este reprezentativa Germaniei, cea care, în semifinale, a învins echipa Braziliei cu scorul de 7 – 1, producându-i acesteia din urmă cea mai mare înfrângere din istoria Cupei Mondiale.

De partea cealaltă, jucătorii Argentinei se prezintă la meciul ultim după ce în semifinale au trecut de selecționata Olandei, pe care au învins-o la capătul unui meci greu, fiind necesare lovituri de la 11 metri, pentru departajare, cu scorul de 4 – 2. La finalul timpului regulamentar de joc, și după prelungiri, scorul a fost egal, de 0 – 0.

Până la marea finală, Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia ne aduce astă seară, 12 Iulie 2014, cu începere de la ora 23:00, finala mică, în care vedete sunt formațiile Braziliei și Olandei. Ca de obicei, finalele vor fi transmise în direct de TVR 1 și TVR HD.

 

Bogdan Stoica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *