fbpx

Împreună facem bine, spectacol pentru ajutorarea unui bărbat cu picioarele amputate!

concert, caritabil, evenimente oradea, azidăruiesc.euUn caz deosebit are nevoie de voi. 

 

29 Martie 2017

08:27

Evenimente Oradea vă invită să fiți adevărați îngeri, acum în postul sfintelor Paști. La Hotelul Continental are loc spectacolul caritabil „Împreună facem bine” cu scopul de a veni în sprijinul unui bărbat care are picioarele amputate și căruia nu îi este foarte ușor să-și îngrijească familia.

Daniel Szilaghi urcă și coboară în mâini până la apartamentul său, situat la etajul III. Campania, împreună cu susţinătorii ei, dorește să îl ajute să-şi vândă apartamentul de la etajul III şi să îi ofere diferenţa necesară (de 10.000 de euro) pentru a-i cumpăra un apartament la parter.
Evenimentul are loc Vineri, 31 Martie 2017, de la ora 19:00, iar taxa de participare este de 100 de lei. Invitații care vor da culoare, prin talentul lor, serii sunt Oana Lianu, prințesa naiului, Expressione Quartet din Oradea, iar lucrările realizate de Maria Zapca, meşter popular din comuna Săpânţa, şi Cornel Sitar, meşterul popular ceramist din Baia Mare, vor fi obiectul unei licitații. Gazdă va fi omul de radio Marius Onuc.
Problema cea mare este că ei locuiesc la etajul III al unui bloc construit pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Ca să ajungă sus urcă în palme 58 de scări. Este o distanță măsurată în pălmi și scări urcate. Câteodată când ajunge noaptea acasă și urcă scările, lumea se sperie de el, pentru că distanța până la întrerupătorul electric de pe scara blocului e prea mare și urcă pe întuneric.
Pentru a vă confirma participarea sau donarea celor 100 de lei, apelați 0740. 084. 411 sau 0771. 521. 640.
Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *