fbpx

Invitație la film gratuit: Inocenții, bazat pe nuvela „The Turn of the Screw”

sursa: joesmoviestuff.blogspot.com

Invitație la film, la început de lună! 

 

08 Martie 2018

09:23

Cineclub Marienbad ne invită la film. În data de 09 Martie 2018, de la ora 17:30, rulează pelicula „Inocenții” din 1961, regizată de Jack Clayton, bazată pe nuvela „The Turn of the Screw” (O coardă prea întinsă din 1898), scrisă de Henry James.

În Anglia victoriană, unchiul fraților orfani Flora și Miles o angajează pe Miss Giddens ca guvernantă, să-i educe nepoții pe proprietatea sa, beneficiind de independență și autoritate totală. La scurt timp după sosirea ei, domnișoara Giddens începe să creadă că spiritele fostei guvernante, Miss Jessel, și ale valetului Peter Quint posedă copiii.

Nu puteți rata acest film, de 100 de minute, ce se vede în cinemateca din Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” cu intrarea liberă.

 

Ciprian Costa