fbpx

Lansare de carte: Cristina Puscas

Cristina Puscas carte petru seresJurnalista Cristina Pușcaș își lansează cea mai nouă carte.

 

22 Februarie 2014

16:50

Chiar de 08 Martie 2014 de la orele 11:00 vă invităm și pe voi, cititori ai Evenimente Oradea, să veniți în Sala Mare a Primăriei Oradea pentru a fi alături de colega noastră, Cristina Pușcaș, la prezentarea și lansarea cărții – document „Iadul roșu în oraşul de pe Criş – Penitenciarul Oradea (1945-1977)”.

Această carte nu este decât un OMAGIU pe care un tânăr cercetător îl poate aduce unor OAMENI care, timp de 60 de ani, au preferat anonimatul unei vieţi de eroi. Sunt MARTIRII ROMÂNI care au suferit în tăcere, nu numai în tenebrele închisorilor comuniste, ci şi după eliberare, când s-au văzut umiliţi a doua oară, de o societate care nu le-a înţeles sacrificiul. Ei au plătit pentru curajul lor cu ani grei de temniţă, riscându-şi viaţa pentru a apăra dreptul la liberă exprimare, dreptul de a gândi, de a citi, de a alege, dreptul de a trăi fără cătuşe, fizice sau mentale. Pentru tot ce am învăţat de la ei, le MULŢUMESC şi le dedic această carte

declară autoarea.

Munca Cristinei nu este reprezentată doar de literele scrise cu negru pe o foaie albă, ci de sufletul și suferința care au scris rândurile. Sufletul ei, de cercetător, și suferința îndurată de oprimații regimului trecut.

Acest volum reprezintă istoria neagră și dureroasă pe care noi nu o știm, dar fără de care astăzi nu am fi ceea ce suntem, și care ne-a facilitat nouă, fiecăruia, șansa la a privi lumina zilei cu bucurie și cu libertatea de a ne exprima orice gând.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *