Lansare de carte: În inimile noastre eram nişte uriaşi
02 Noiembrie 2016
08:17
Oradea culturală își scrie în continuare povestea cu lansarea cărții „În inimile noastre eram nişte uriaşi” în Sinagoga Neologă „Zion”. Evenimentul are loc Joi, 03 Noiembrie 2016, ora 17:00.
Cartea spune povestea celor şapte oameni mici, familia Ovitz, lăutari din satul maramureşean Rozalvea, supravieţuitori ai lagărului de la Auschwitz. Povestea vieţii lor este una fascinantă, fiind supuși nenumăratelor experimente cumplite de către medicul nazist Mengele. Formația lor se numea „Liliput” și era formată din cinci fete şi doi băieţi, și a devenit celebră în întreaga Europa, ajungând să cânte și la marile curți.
Lansarea de carte va fi însoțită de proiecţia unui film despre viaţa familiei Ovitz. În cadrul evenimentului va fi prezentată și „Asociaţia Oamenilor Mici din România”, care are ca scop îmbunătăţirea percepţiei asupra standardelor fizice.
Evenimentul este organizat de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor și de Fundaţia Tarbut.
Aceasta din urmă a fost înființată în 2014 și este un tribut adus atât familei Walter, care a fost victimă a persecuțiilor naziste, cât și culturii iudaice de pe întreg mapamondul. Proiectele fundației vizează educaţia, arta, literatura, spiritualitatea şi respectul memoriei antecesorilor, având drept scop păstrarea valorilor umane. Intrarea este liberă.
Diana Maria Danciu
Sanda Farcut liked this on Facebook.
Carmen Galis Sztankovics liked this on Facebook.
Sorin Si Lidia Blaga liked this on Facebook.
Adriana Nicorici liked this on Facebook.
Katia Labău liked this on Facebook.
Dana Popa liked this on Facebook.
Cristian Marcel Goron liked this on Facebook.
Nicole Coman liked this on Facebook.
Ella Faina liked this on Facebook.
Cristian Muntean liked this on Facebook.