fbpx

Liceenii, in campul muncii!

liceeni elevi sursa foto theblog.quib.lyJunior Achievement România a demarat cea de-a XII-a ediţie a proiectului Job Shadow Day®.

 

09 Aprilie 2014

12:00

Miercuri, 10 Aprilie 2014, se desfăşoară programul de orientare profesională Job Shadow Day®. În cadrul acțiunii, 165 de elevi din ciclul superior al Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” şi „Andrei Şaguna” respectiv de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu vor petrece o zi la locul de muncă pe care şi-l doresc. Elevii vor fi întreaga zi în umbra (Shadow) unui profesionist şi vor învăţa lucruri noi despre meseria pe care își doresc să o practice. Liceeni vor observa abilităţile necesare exercitării meseriei şi responsabilităţile pe care meseria le care. Angajatorii vor contribui în acest mod la formarea viitorilor angajaţi. Job-urile de profesor, contabil, manager, poliţist şi educatoare sunt în topul alegerilor.

În data de 25 Aprilie se va organiza la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul și o ceremonie de finalizare a proiectului la care vor participa atât elevii cât şi reprezentanţi ale celor 67 de firme şi instituţii care şi-au oferit sprijinul.

 

Gabriela Zaica