fbpx

Numar sporit de biciclisti oradeni in Turul Romania – Ungaria. FOTO + VIDEO

Tur ciclist Romania Ungaria 19 Octombrie 2014Cicloturismul prinde tot mai mult contur și în rândul orădenilor. 

 

20 Octombrie 2014

09:12

Deși nu mulți sperau, Duminica lui 19 Octombrie 2014 a fost una absolut superbă. Chiar dacă la umbră resimțeai răcoarea toamnei, la soare era un adevărat deliciu să stai.

Însă nu toți orădenii au stat, ci s-au pus pe pedalat. Cu plecare la orele 10:00, din fața Sălii Sporturilor, 16 bicicliști au pornit spre Biharkeresztes. Spre mare lor bucurie, la ieșirea din oraș, s-au mai întâlnit cu alți 5, formând un grup unitar de 21 de persoane dornice să viziteze țara vecină.

Au trecut pe lângă lacul Berekboszormeny, unde și-au făcut poze, au servit o gustare, iar mai apoi via Biharkeresztes. La intrarea în Ungaria, prietenii noștri au fost întâmpinați de Poliția Maghiară, însă cu un scop nobil:

Deoarece încă nu e finalizată în totalitate pista dinspre Ungaria, până în vamă, Poliția Maghiară ne-a însoțit circa 500 de metri până la pista de biciclete, pentru a preveni evenimentele neplăcute.

a declarat Ionuț Geangoș, unul dintre organizatorii excursiei.

Turul ciclist România – Ungaria a fost plin de voie bună, relaxare și oameni frumoși. Un cadou binemeritat după o săptămână de muncă, menit să reîncarce bateriile bicicliștilor noștri. O excursie cu un buget redus, fără costuri de combustibil, taxe de drum, ci doar cu bani de apă și un sandviș.

De îndată ce se anunță o nouă acțiune, Evenimente Oradea vă va invita la pedalat. Până atunci vă îndemnăm să admirați galeria foto și înregistrarea video de mai jos!

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *