fbpx

Numărul mare de vizitatori aduce modificări în programul expoziției „Invenţiile unui geniu. „Maşinile” lui Leonardo da Vinci”

sursa: tourtravelandmore.com

Important de știut.

 

19 Martie 2018

13:46

Expoziția „Invenţiile unui geniu. „Maşinile” lui Leonardo da Vinci” s-a deschis Sâmbătă, 17 Martie 2018, în noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor, pe strada Armatei Române – 1A și a atras o mulțime de vizitatori curioși să admire opera celebrului artist.

Având în vedere numărul mare de vizitatori, organizatorii aduc unele modificări la program, cum ar fi:

  • grupurile de minimum – 15 persoane, maximum – 30 persoane, pot intra doar cu programare prealabilă care se poate face la numărul de telefon şi fax: 0259.479.918, între orele 09:00 – 15:00
  • programările se vor face începând cu ora 10:00, având loc din jumătate în jumătate de oră, ultima fiind permisă cu jumătate de oră înainte de închiderea programului muzeului
  • vizitatorii care nu fac parte din grupuri pot vizita expoziția în intervalul orar al Muzeului, fără programare

Ce mai trebuie să știți, este că vizita durează aproximativ 30 minute, fără ghidaj, deoarece există panouri explicative. Pe lângă acestea, doritorii pot viziona un filmuleț despre Leonardo da Vinci şi cu proiecţiile 3D ale tuturor machetelor realizate după schiţele lui Leonardo da Vinci.

Expoziția va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 10 Iunie 2018, după următorul program:

  • Lunea: Închis
  • Marţi, Joi, Sâmbătă: 10:00 – 15:00
  • Miercuri, Vineri, Duminică: 10:00 – 18:00

Paula Dreve