fbpx

Școala de vară 2017 își deschide porțile spre actualii liceeni, viitorii studenți!

evenimente oradeaTinerii sunt așteptați să facă cunoștință cu Universitatea. 

 

06 Iunie 2017

14:31

Elevii de azi sunt studenții de mâine, ne informează Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea, cea care anunță organizarea ediției cu numărul patru a campaniei „Școala de vară – Orientarea în carieră și gestiunea carierei”.

Inițiativa se adresează tinerilor de liceu, din clasele X – XI, din Oradea, Bihor, dar și din județele învecinate, dorind să le facă cunoștință cu viața de student, cu realizările dar și cu provocările care vin la pachet odată cu admiterea în facultate.

Organizatorii au pregătit ateliere, activități de teambuilding, de dezvoltare personală și profesională, pentru sporirea încrederii în sine dar și sesiuni de socializare și, binențeles, petreceri.

Proiectul educațional le oferă participanților și oportunitatea de a vizita firme multinaționale, de a avea întâlniri cu oameni de afaceri și lideri importanți ai comunității de business din Oradea.

Vor beneficia de un eveniment în cadrul proiectului intitulat „Târgul Facultăților” unde vor putea afla multe detalii despre facultatea care doresc să o urmeze, iar ulterior vor avea cursuri introductive după ce înscrierile formale

ne transmite Filip Barabaș, managerul de proiect.

Școala de Vară se desfășoară în perioada 23 – 30 Iulie 2017, taxa de participare este de 200 de lei, și este o activitate organizată de Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Firmelor Bihorene. Pentru detalii dați click AICI sau apelați 0731. 560. 506.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *