fbpx

Terapie senzorială modernă pentru copiii cu autism în Oradea

Copiii diagnosticați cu autism se vor putea bucura de noi tratamente de calitate superioară

 

21 Iulie 2017

08:15

Miercuri, 25 Iulie 2017, Asociația S.O.S. Autism Bihor ne invită în 25 Iulie, orele 11:00 la inaugurarea proiectelor „Grădina senzorială” și „Sala senzorială”.

Cele două proiecte se adresează copiilor și tinerilor diagnosticați cu autism sau diferite dizabilități și au ca beneficii îmbunătățirea capacității de concentrare, reducerea stereotipiilor, creșterea toleranței la stimuli, asigurând un bun control asupra mediului și la relaxare.

Proiectul „Grădina senzorială” a fost realizat prin câștigarea unui proiect finanțat prin Consiliul Județean, dar și prin sponsorizări.

Astfel, o porțiune a spațiului exterior al asociației a devenit un loc de terapie senzorială pentru copiii și tinerii cu autism. S-a amenajat o alee terapeutică având mai multe suprafețe, au fost plantate mai multe tipuri de plante aromatice și  o mică gradină de legume, care vor contribui la relaxarea în natură a tinerilor pacienți.
Sala senzorială  a fost amenajată  cu sprijinul sponsorilor și se află  în spațiul interior al Asociației S.O.S. Autism Bihor, unde copiii vor avea parte de stimulare senzorială vizuală, cu ajutorul lămpii cu bule și a perdelelor de fibră  optică, a jocurilor de lumini interactive.
Diana Maria Danciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *