fbpx

Un volum de poeme scrise de Corneliu Copou va fi lansat în Primăria Oradea

Recuperarea trecutului.

 

02 Martie 2020

11:00

 

Fundația Corneliu Coposu împreună cu Fundația Academia Civică ne invită la un eveniment deosebit: prezentarea volumului „Poeme” de Corneliu Coposu, poezii gândite în timpul celor 17 ani de detenție și puse pe hârtie după ieșirea sa din închisoare, în 1964.

Lansarea cărții va avea loc Miercuri, 04 Martie 2020, orele 18:00, în Sala Mare a Primăriei Oradea și se va bucura de participarea PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, doamna Ana Blandiana, președinte Fundația Academia Civică, Dan Liviu Boeriu, critic literar și Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv Fundația Corneliu Coposu.

Corneliu Coposu nu și-a publicat poeziile din două motive: pentru că avea, ca om de cultură, o foarte înaltă părere despre poezie și pentru că avea, ca om politic, o foarte severă părere despre definiția acestuia. Dar și un motiv și altul nu fac decât să se adauge calităților intelectuale și morale ale celui care a avut puterea să facă prin viața și ideile sale cel mai mare dar generațiilor următoare: acela de a le fi model. Faptul că a scris versuri îi conturează profilul cu o lumină în plus. O lumină care ne îmbogățește istoria.

Ana Blandiana

Corneliu Coposu (1914-1995) a fost un om politic, membru al Partidului Național Țărănist și lider al opoziției după 1989. În perioada interbelică a lucrat în presă, iar în 1947 a fost arestat împreună cu toată conducerea PNȚ. A fost ținut în arest preventiv fără să fie judecat, timp de aproape 10 ani. A rămas închis și a fost mutat în diferite închisori și centre de muncă silnică (între care penitenciarele Văcărești, Jilava, Gherla, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari), fiind eliberat în anul 1962 din închisoarea Râmnicu Sărat. În toată perioada comunistă, Coposu a fost urmărit de Securitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *