fbpx

Varadinum Dance Festival 2017, Regalul Dansului Sportiv European în Oradea!

Un spectaculos festival de dans stă să înceapă.

 

11 Iulie 2017

15:10

În perioada 17 – 22 Iulie 2017, Oradea şi Stațiunea Băile Felix vor deveni gazdele unui adevărat Regal Mondial al Dansului Sportiv organizat de Clubul de Dans Sportiv „Stephany” din Oradea.

Festivalul va debuta în 17 Iulie 2017la Muzeul Cetății și Orașului Oradea şi va fi organizat în trei părţi, şi anume:

  • Luni, 17 Iulie 2017, ora 11:00 –  va consta în vernisarea unei expoziţii de peste 110 de fotografii color ale artistului fotograf Rob Ronda din Olanda, un reputat fotoreporter de dans sportiv din lume, la Muzeul Cetății și Orașului Oradea. În cea de-a doua parte a zilei va avea loc și Colocviu internațional intitulat „Modalități de atragere a tineretului pentru practicarea și popularizarea dansului sportiv”
  • Marţi, 18 Iulie 2017 – va avea loc Concursul Internațional de Dans Sportiv „WDSF Varadinum Dance Festival 2017”, la Opera Events Hall din Oradea (Calea Aradului), între orele 09:30 – 22:00, unde vor participa 200 de perechi de dans sportiv din ţări precum: Azerbaijan, Belgia, Belarus, Cehia, Federația Rusă, Germania, Italia, Israel, Lituania, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, San Marino, Slovenia, Spania, Turcia și Ungaria
  • în perioada 19 – 22 Iulie 2017 – în sălile Hotelului „Internațional din Băile Felix va avea loc un Seminar de dans sportiv internațional, la care vor participa cei mai reputați antrenori ai lumii

Organizatorii Regalului European de Dans Sportiv, perechea fosta multicampioană de dans sportiv a României, Noémi și István Tóth, managerii Festivalului precizează faptul că:

ne-am propus să organizăm un Festival după cele mai pretențioase standarde mondiale, prin care să oferim atât publicului din Oradea, județul Bihor și România, respectiv turiștilor aflați în vacanță pe meleagurile bihorene mai multe evenimente de excepție menite să promoveze dansul sportiv European de calitate.

Paula Dreve

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *