fbpx

„Variațiuni enigmatice” prima premieră a lunii Martie pe scena Teatrului „Regina Maria” din Oradea

Haideți la teatru!

 

07 Martie 2018

17:45

Vineri, 09 Martie 2018, de la ora 19:00, în Sala Arcadia , va avea loc premiera piesei Variațiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia Elvirei Rîmbu.

„Povestea pornește de la o întâlnire profesională dintre doi bărbați inteligenți, scriitorul Abel Znorko (Sebastian Lupu), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și jurnalistul Erik Larsen (Petre Ghimbăşan), care se transformă brusc într-o partidă antrenantă de șah verbal. Personalități puternice și dominante, ambii bărbați își joacă partida, alternând polul de putere în funcție de mutarea pe care celălalt o face, întrevederea intrând astfel într-un labirint sinuos, animat cu rafinament de o desăvârșită știință a suspansului.”

Spectatorii care nu vor putea ajunge la premieră pot viziona următoarele reprezentații, ce vor avea loc Sâmbătă, 17 Martie și Vineri, 23 Martie, de la orele 19:00, în aceeași Sală Arcadia.

Biletele se pot achiziționa la Agenţia de Bilete a Teatrului de Marți până Vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete puteți apela și la numărul de telefon: 0372.368.475.

 

Diana Maria Danciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *