fbpx

19 terenuri de sport, la dispozitia TUTUROR oradenilor!

teren de sport sursa foto publicdomainpictures punct comOrădenii se vor putea antrena pe terenurile de sport ale mai multor unități de învățământ din oraș.

 

19 Iunie 2014

16:42

Anunțați-i pe toți acei cunoscuți, care se plângeau că din cauza banilor nu fac sport, că, în curând, vor putea face gratuit mișcare pe 19 terenuri de sport ce aparțin școlilor din municipiu, avute în grijă de Administrația Imobiliară Oradea (AIO).

Aceasta a fost dorința a trei consilieri locali, care a și fost adoptată în cadrul ședinței de consiliu de azi, 19 Iunie 2014.

Adrian Felea, Aurel Mohan și Sebastian Lascu au argumentat această cerere prin numărul mic de spații de petrecere a timpului liber respectiv de efectuare a antrenamentelor fizice, iar amenajarea unora noi ar implica un efort financiar din partea urbei. Inițiatorii au elaborat și o serie de criterii de alegere a terenurilor.

Criteriile care au stat la baza selecționării au fost, printre altele, ca terenurile de sport aferente școlilor să aibă acces separat de școală, evitându-se astfel intrarea directă în școală, să existe un teren de sport potrivit.

ne informează Biroul de Presă al Primăriei Oradea.

Concluzia e că toate aceste terenuri vor putea fi utilizate gratuit, indiferent de vârstă, în baza unui comportament adecvat din partea cetățenilor și a unui program de funcționare (vara 15:00 – 21:00/iarna 15:00 – 19:00). Unitățile aprobate sunt: Colegiile Naționale „Mihai Eminescu” și „Emanuil Gojdu”, Colegiile Tehnice „Transilvania” și „Constantin Brâncuși”, Liceele teoretice „Lucian Blaga”, „Onisifor Ghibu” și „Friedrich Schiller”, Liceul de Arte, Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu”, Liceul Ortodox „Roman Ciorogariu”, respectiv Școlile Gimnaziale „Ioan Slavici”, „Dimitrie Cantemir”, Generală 11, 16, „Oltea Doamna”, „Szacsvay Imre”, „Octavian Goga”, „Nicolae Bălcescu” și „Lucreția Suciu”.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *