fbpx

400.000 de lei, bani pentru proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a IX-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor

 

26 Noiembrie 2017

14:45

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 9-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Anunțul a fost făcut pe data de 22 Noiembrie la Cluj-Napoca.

Proiectele de terapie prin artă și terapie emoțională  vor ajuta 800 de copii și tineri cu nevoi speciale, cu deficiențe, cu boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.

Din cele 91 de ONG-uri care s-au înscris la concurs, 22 se vor bucura de finanțare integrală sau parțială necesară derulării proiectelor de terapie. Proiectele câștigătoare vor fi implementate în perioada Decembrie 2017 – August 2018.

ONG-urile selectate provin din București și din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu și Timiș și vor derula activități de terapie prin artă – muzică, desen, pictură, fotografie, tehnologie digitală; terapii experiențiale utilizând activități de escaladă și alpinism în aer liber; terapii asistate de animale; terapii emoționale – tehnici ca jocuri de rol, mișcare și joacă, tehnica prin atingere kangaroo; stimulare polisenzorială.

 

Diana Maria Danciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *