fbpx

Activitatea UPU a Spitalului Județean se mută, temporar, în containere modulare

Modernizarea presupune și niște mici sacrificii.

 

07 Iulie 2020

10:00

Așa cum Evenimente Oradea v-a mai informat, Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean trece printr-un proces de modernizare și extindere, urmând  să devină între cele mai moderne din țară. Dar șantierul presupune și deranj.

Având în vedere stadiul avansat al lucrărilor, începând de Miercuri, 08 Iulie 2020, activitatea de primiri urgențe se va muta pentru două luni și jumătate în cele 43 de containere modulare, amplasate pe platforma din fața Spitalului Județean. Cele 43 de containere sunt dotate cu toate facilitățile necesare desfășurării actului medical în bune condiții, respectiv cu aparatură de specialitate, cu aer condiționat și restul utilităților.

Partea veche a Unității de Primiri Urgențe, unde trebuie să se facă demolări, a trebuit golită. Tocmai de aceea s-a apelat la această soluție de a închiria 43 de containere, care oferă condițiile solicitate de Direcția de Sănătate Publică, până la mijlocul lunii septembrie. Ne cerem scuze pacienților Spitalului Județean, dar asta a fost soluția cea mai bună pentru a putea continua activitatea medicală de urgență. Stadiul fizic al lucrărilor este acum de peste 75%, urmând ca încăperile din vechiul UPU să fie reamenajate. Menționăm însă că șantierele la Spitalul Județean nu se vor încheia, pentru că urmează lucrările de eficientizare energetică, respectiv de reabilitare termică și construcția viitorului ambulator al spitalului. Conducerea spitalului mulțumește încă o dată tuturor pacienților pentru înțelegere și se străduiește ca această perioadă de tranziție să fie una cât mai scurtă.

Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Județean

Ministerul Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) și Municipiul Oradea finanțează lucrările de extindere a corpului B – Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, beneficiar al noii investiții. Contractul de lucrări în valoare de 21.224.468,71 lei fără TVA a fost semnat în Decembrie 2018, cu asocierea formată din SC Drumuri Bihor SA – lider de asociere și SC Construcții Erbașu S.A., subcontractanţi: SC Hospital Tehnical Solution SRL pentru lucrări de instalaţii sanitare și de gaze medicale, SC Termoline SRL pentru lucrări de instalații de încălzire și climatizare și SC Zublin România SRL pentru lucrări de fundare pe piloți. Licitația a fost organizată de Ministerul Sănătății.

Proiectantul general este SC Poliart SRL Oradea. Durata de execuție: 24 luni. 51,3% din lucrări sunt cofinanțate de Ministerul Sănătății, în cadrul proiectului intitulat „Reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar, împrumut BIRD (Banca Mondială)”, iar Municipiul Oradea contribuie cu 48,7% din
valoarea lucrărilor.

Până în 15 Septembrie, lucrările ar urma să fie finalizate, astfel ca UPU să își desfășoare activitatea în spațiile reabilitate și nou construite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *