fbpx

Activități terapeutice asistate de animale la S.O.S. Autism Bihor. FOTO

Cainele de terapie pentru copii cu autism REY AradAnimalele ne pot fi nu doar prieteni ci și adevărați terapeuți. 

 

14 Decembrie 2014

18:05

Asociația S.O.S. Autism Bihor a primit vizita unui oaspete special. Rey, un labrador vesel și cuminte, de doi ani jumătate, a venit să-i cunoască pe tinerii membri ai asociației orădene.

Însoțit de stăpâna lui, psihologul Mihaela Gherghel, câinele a petrecut câteva ore frumoase alături de copiii cu autism. Cu sprijinul părinților, cei mici s-au împrietenit cu Rey și au reușit să lege o frumoasă amiciție.

Cu toate acestea, scopul pentru care animalul a venit la Oradea a fost, în special, unul terapeutic. Rey este un câine special dresat pentru a sprijini persoanele cu diferite afecțiuni, iar în curând va primi și o diplomă care să îi certifice aceste abilități.

La S.O.S. Autism Bihor am lucrat atât cu copiii, cât și cu părinții, pe contact vizual, pe interacțiune socială, dar și pe contraste: pe textură moale (la urechi) și tare (spatele, capul, botul). Studiile de specialitate au demonstrat că simpla prezență a unui animal conduce la calmarea, relaxarea persoanei cu care se află. Totodată, câinele ajută la sporirea stimei de sine, dar și la reglarea presiunii arteriale.

a declarat psihologul Mihaela Gherghel.

Este foarte interesant cum un câine simte dacă dorești să interacționezi cu el. Unii dintre copii, la început, au fost reticenți, iar Rey nu s-a dus înspre ei. Pe măsură ce au reușit să depășească barierele fricii, cățelul a interacționat cu fiecare, oferindu-le gesturi de afecțiune și prietenie. Surprinși, cei tineri, au reacționat cu multă emoție, căutând în privirile părinților un răspuns la unicitatea trăirilor interioare.

Uneori, copilul este speriat deoarece într-o activitate anterioară el a învățat, a asociat, sperietura respectivă cu momentul în care mama l-a luat repede de lângă un câine.

Animalele terapeutice sunt recomandate nu doar persoanelor cu nevoi speciale. Ele pot fi cu succes implicate și în psihologia de familie, acolo unde există anumite reticențe, frici, dezvoltate în cazul unora dintre membri.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *