fbpx

Angajatorii primesc „stimulente” pentru angajarea elevilor și studenților în perioada vacanței 2017

sursa foto: theblog.quib.ly

Elevii şi studenţii au şansa de a munci în vacanţă.

 

13 Iunie 2017

15:01

Şi vara aceasta, elevii şi studenţii care doresc să se angajeze pentru a-şi câştiga singuri banii şi a nu mai fi nevoiţi să ceară părinţilor au această posibilitate, deoarece Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor (AJOFM) oferă angajatorilor un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare elev și student încadrat în muncă pe perioada vacanțelor.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu AJOFM Bihor, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor și studenților, în baza unui contract de munca pe perioadă determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, încheiat în condițiile legii cu normă întreagă sau cu timp parțial.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Nu beneficiază de stimulentul  financiar:

  • angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți anterior datei de începere a vacanței stabilite potrivit legii, pentru elevii și studenții respectivi
  • angajatorii care au beneficiat, pentru elevii și studenții respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa agenției AJOFM Bihor din Oradea, strada Transilvaniei – 02,  la numărul de telefon: 0259. 436. 821 sau pe site-ul agenţiei.

Paula Dreve

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *