fbpx

APIA efectueaza platile nationale directe complementare in sectorul zootehnic

vaca romVești bune pentru fermierii bihoreni și nu numai.

 

16 Aprilie 2014

16:40

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Bihor informează că în perioada imediat următoare se vor efectua plăţi din buget naţional reprezentând plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pentru schema decuplată de producție în sectorul lapte și schema decuplată de producție în sectorul carne aferente anului 2013.

Pentru anul 2013, cuantumul plăţilor pe cap de bovină este de 455 lei, şi 92 lei/ tona de lapte. LA APIA Centrul Judeţean Bihor au depus cereri un număr de 6.829 beneficiari eligibili care au solicitat sprijin pentru un număr de 44.954 capete bovine şi 33.053,199 tone de lapte, suma ce urmează a fi plătită fiind de 23.494.964,3 lei.

Au beneficiat de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.

Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă producãtorilor agricoli care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

  • exploataţia de bovine a fost înregistratã în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitãrii primei
  • solicitantul a fost înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013
  • solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013

Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă producãtorilor agricoli care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

  • au deţinut un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 Ianuarie 2013
  • exploataţia de bovine a fost înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data de referinţă 31.01.2013 şi la data solicitării primei

Prima pentru această schemă s-a acordat pentru un efectiv de minim 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la care se poate adăuga şi tineret bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de 31 Ianuarie 2013.

Ne bucurăm să putem da o veste bună crescătorilor de bovine din judeţul Bihor înainte de Sărbătorile Pascale. Guvernul României prin intermediul Ministerului Agriculturii şi APIA a depus toate eforturile pentru a efectua plăţile aferente PNDC bovine în cel mai scurt timp de la terminarea controalelor cererilor de plată.

declară Florian Pavel, director executiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *