fbpx

APIA te asteapta sa-ti depui cererea fara penalitati

APIA BIhorMai sunt câteva zile în care cererile unice de plată pe suprafață pot fi depuse fără penalități. 

 

07 Mai 2013

15:21

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Bihor informează că Sâmbătă şi Duminică, 11/12 Mai 2013 va avea program de lucru normal.

Cu 9 zile înainte de data de 15 Mai 2013, ultima zi de depunere a cererilor unice de plată pe suprafaţă fără penalităţi, APIA Centrul Judeţean Bihor a înregistrat un număr de 30.666 cereri reprezentând 77,2% din numărul cererilor înregistrate în anul 2012 (39.721 cereri).

Numărul de cereri unice de plată pe suprafaţă care ar mai fi de depus până la 15.05.2013 fără penalităţi, respectiv 10.06. 2013 cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere, în comparaţie cu anul 2012, de către fermierii care au ferme de peste 50 de ha este de 459, respectiv  de către fermierii care au ferme sub 50 de ha este de 8.596.

Din respect şi pentru a veni în sprijinul fermierilor bihoreni astfel încât cei mai mulţi dintre ei să depună cererea de plată fără penalizări am luat decizia ca sâmbăta şi duminica viitoare angajaţii Centrului Judeţean Bihor al APIA care preiau cereri unice de plată pe suprafaţă să aibă program de lucru normal.

Vreau să reamintesc fermierilor că noi facem tot posibilul ca ei să poată depune cererile fără penalizări dar dacă nu există respect reciproc şi aceştia nu respectă programările făcute de către APIA vom ajunge în imposibilitatea de a procesa toate cererile înainte de 15.05.2013.

De asemenea, reiterez apelul făcut către proprietarii sau administratorii de pajişti permanente bihoreni, având în vedere că în perioada imediat următoare vor avea loc controale prin teledetecţie şi controale clasice pe teren conform eșantioanelor stabilite de APIA Bucureşti, în baza legislaţiei naţionale şi europene, să-şi îndeplinească angajamentele asumate cu privire la respectarea normelor de ecocondiţionalitate adică: să cureţe pajiştile permanente. Nerespectarea de către agricultori a normelor de ecocondiţionalitate conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, pe baza gravităţii, amplorii, persistenţei, repetiţiei şi caracterului intenţionat al nerespectării obligaţiilor, la una sau mai multe scheme de sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani

a declarat Florian Pavel, director executiv APIA Bihor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *